Tehnică şi implant revoluţionare în protezarea şoldului

Dr. Gregor Kavčič de la Spitalul GH Novo Mesto din Slovenia a făcut o protezare totală de şold la Spitalul Monza din capitală, în premieră, folosind o tehnică̆ revoluționara şi o proteză de șold Corail Hip System. Acest dispozitiv este folosit în peste 75 de țări de pe glob, în prezent. În România, potrivit ortopezilor 35 de mii de români ar avea nevoie de proteze de şold.

 

 

Realizator: Alexandra Mănăilă

Montaj: Costin Bleotu

_____________________________________

©  videomedicina.ro

Despre Alexandra Manaila

Alexandra Mănăilă este jurnalist specializat în domeniul medical, având o experiență de 23 de ani în mass media. Are background medical, a lucrat în sistemul sanitar și cunoaște problemele cu care se confruntă profesioniștii din sistem. Înțelege și vorbește limba pacienților, cunoaște și empatizează cu nevoile bolnavilor din România și le mediatizează prin intermediul proiectelor în care este implicată. A fost de-a lungul vremii coordonator al diverselor publicații din trusturi importante de presă adresate publicului larg, dar și la cele dedicate specialiștilor din domeniul sanitar. Creator de proiecte media inovatoare, a ocupat poziții de top management în companii, a lucrat și în firme mici, dar și în corporații, iar de mai bine de 6 ani este freelancer, lucrând doar în propria companie (EUROPONTIS.com). Este trainer în comunicare, formator de opinie și bune practici în jurnalism, fiind co-fondator al Școlii de Boli Rare pentru jurnaliști. A câștigat numeroase premii jurnalistice și având în vedere experiența vastă atât în presa scrisă cât și în audio-video și online, este solicitată și implicată în foarte multe proiecte legate de sănătate. Este adesea invitată să modereze și să prezinte dezbateri, conferințe, evenimente și gale organizate de societăți medicale, asociații de pacienți, la care participă autorități medicale, lideri de opinie. Cunoscătoare a sistemului medical atât din interior, cât și din exterior, pledează pentru cauzele pacienților români și este implicată în diverse colaborări cu asociațiile de pacienți dar și cu alți profesioniști din sănătate, atât din România cât și din străinătate.

Vezi și:

Acces anevoios la serviciile de prevenție a cancerului pentru refugiatele din Ucraina în România

Ucrainenii cu statut de refugiat – indiferent că sunt adulți sau copii – au drepturi …

Lasă un răspuns