joi , 19 septembrie 2019
Prima pagină / Autoingrijire / 4 sfaturi de autoîngrijire. Generația Net nu-și protejează suficient sănătatea

4 sfaturi de autoîngrijire. Generația Net nu-și protejează suficient sănătatea

Organizația Mondială a Sănătății definește autoîngrijirea ca fiind capacitatea indivizilor, familiilor și comunităților de a promova, menține sănătatea, de- preveni bolile și de a face față bolilor cu sau fără sprijinul unui furnizor de servicii medicale. Câți dintre noi însă aplicăm îndemnurile profesioniștilor în sănătate atunci când vine vorba de autoîngrijire? Un studiu recent realizat, a scos la iveală că Generația Net, adică persoanele născute între anii 1981 și 1996, deși ia în serios îngrijirea personală, nu-și protejează suficient starea generală de sănătate. Află câteva sfaturi de autoîngrijire care te-ar putea menține sănătos.

Vezi și: Mai multe exerciții fizice, mai mulți ani de viață

Trei sferturi dintre consumatorii Generației Net declară că își mențin un nivel bun al sănătății prin autoîngrijire, însă jumătate dintre profesioniștii din domeniul sănătății nu sunt de acord cu acest lucru, sugerând ca principală cauză o constituie lipsa informațiilor de calitate, potrivit Raportului ,,Be Your Best 2019 – Empowering the Net Generation to Make the Most of Self-Care” (Fii cea mai bună versiune a ta în 2019 – Sprijinirea Generației Net să utilizeze cât mai eficient soluțiile de îngrijire personală), realizat de către compania Sanofi.

Autoîngrijirea cuprinde mai multe aspecte, cum ar fi igiena, nutriția, stilul de viață, factorii de mediu și socio-economici. Puțini sunt însă cei care țin cont de oate aspectele. Persoanele care fac parte din Generația Net și care au fost chestionate în studiu au încredere în capacitatea lor de autoîngrijire – trei sferturi au declarat că sunt încrezătoare că se mențin sănătoase prin autoîngrijire. Mai mult, 43% dintre tineri caută informații despre autoîngrijire cel puțin o dată pe săptămână și care credeți că e sursa cea mai folosită de aceștia? Nativi în era digitalului, consumatorii din Generația Net consideră evident internetul cea mai importantă sursă de informații despre îngrijire personală, chiar mai importantă decât recomandarea profesioniștilor din domeniul sănătății. În timp ce o treime dintre cei intervievați se simt bine informați privind opțiunile de îngrijire personală disponibile prin intermediul serviciilor de sănătate, în regiunea lor, 59% dintre profesioniștii din domeniul sănătății, cred dimpotrivă, că reprezentanții acestei generații nu fac destul pentru a se îngriji, în ciuda informațiilor care le sunt la îndemână. De asemenea, aceștia declară că încrederea în informațiile online ar putea provoca, în mod paradoxal, îngrijorări inutile acestei generații.

Vezi și: Alimentația omului sănătos: noi recomandări

Sfaturi de autoîngrijire, marca Harvard Medical School

Monique Tello, medic în spitalul General din Massachusetts, instructor clinic la Harvard Medical School vorbește într-un articol pe blogul prestigioasei universități de medicină americane (https://www.health.harvard.edu/blog/self-care-4-ways-nourish-body-soul-2017111612736) despre 4 lucruri care pot ajuta la revigorarea și hrănirea trupului și a sufletului, despre felul în care oamenii se pot autoîngriji pentru a se menține sănătosi.

Primul sfat e să fii activ fizic. Exerciițiile ajută la menținerea unei stări de spirit bune și ridică nivelul de energie. Câteva minute pe zi la sală, afară, în parc, de mers cu bicicleta sau de alergat ajută enorm.

,,În zilele mele foarte ocupate, mă asigur că eu urc pe scări ori de câte ori am opțiunea asta, că am parcat mai departe decât am nevoie și am mers mai mult. Dacă mă duc la magazin și am nevoie doar de câteva lucruri, folosesc un coș de mână în loc de un cărucior”, a exemplificat dr. Monique Tello.

Mănâncă bine este cel de-al doilea sfat. Și presupune să mănânci sănătos. Nu mult cantitativ, ci puțin și să stați departe de alimentele inflamatoare, de zahăr, de carbohidrații procesați. Cu cât consumi fructe și legume mai multe și mai colorate, cu atât mai multe vitamine, minerale și antioxidanți vei ingurgita.

,,Calmează-ți mintea” sau cu alte cuvinte eliberează-te de stres. Medicul American recomandă meditație, yoga dar și alte activități. ,,Poate însemna tricotarea, coacerea, mersul pe jos, înotul. Orice este liniștit și pașnic. În ceea ce mă privește încerc sa fac câteva întinderi de yoga preferate la sfârșitul zilei, chiar înainte de culcare. Acest lucru se întâmplă de obicei, după ce copiii adorm”, povestește dr. Monique Tello.

Somn ușor. În general opt ore de somn sunt recomandate. Deprivarea de somn provoacă iritabilitate, reflexe afectate și timp de răspuns mare (gândiți-vă: accidente de mașină!), iar privarea cronică de somn poate contribui la depresie și anxietate.

Sfatul medicului:,, Creați o rutină scurtă, ușor de dormit. Întinderile sau yoga, rugăciunea sau citirea unei cărți pot fi relaxante. Dar stați departe de smartphone-ul dvs., de tabletă sau laptop, deoarece lumina interferează și întrerupe apariția somnului natural. Alcoolul consumat înainte de culcare, de asemenea, interferează cu somnul și este o cauză obișnuită a trezirii nocturne”.

Chiar dacă nu putem face toate aceste lucruri în fiecare zi, putem măcar să ne propunem să încercăm. Dacă faci din autoîngrijire un scop în sine și încerci să abordezi regulat toți acești factori, atunci te vei simți și vei funcționa mai bine.

Vezi și: 4 mituri legate de somn, desființate de prof. dr. Florin Mihălțan

Despre Alexandra Manaila

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*