Gripa și vaccinarea antigripală în pandemia de COVID-19

În 2020, virusul gripal nu a circulat foarte mult pentru că a existat un alt virus dominant și anume SARS-COV-2, vinovat de peste 230 milioane de îmbolnăviri de COVID-19 până acum. Măsurile de distanțare, purtarea măștilor și restricțiile de circulație impuse de COVID-19 au dus și la limitarea răspândirii virusului gripal. În acest an ne-am putea aștepta dimpotrivă la o circulație accentuată a virusului gripal, care să pună în pericol grupele de populație aflate la risc persoanele vulnerabile. În acest episod al serialului video despre gripă și vaccinarea antigripală, realizat de Videomedicina.ro, dr. Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov avertizează că ,,ne putem aștepta la multe situații având în vedere că vaccinarea nu a reușit să îndepărteze virusul SARS CoV-2 din circulație și nici să scadă foarte mult circulația lui”.

În serialul video Gripa și vaccinarea antigripală, medici specialiști în boli infecțioase, obstetrică-ginecologie și medicină de familie explică în cele 6 episoade pe larg tot ce trebuie să știți despre gripă și vaccinarea antigripală. Dat fiind acest context al pandemiei de COVID-19, acest episod tratează combinația gripă-COVID-19.

Infectarea dublă crește riscul de a dezvolta complicații majore: studiile preliminare arată o rată de mortalitate dublă la pacienții cu infecție concomitentă COVID -19-gripă, precum și risc crescut de afectare cardiacă, inflamații mai severe și afectare a organelor.

,,Pentru că nu s-a făcut o acoperire vaccinală rapidă și eficientă în cazul COVID-19, asta a dus la mutații; asistăm deja la mai multe tipuri circulante concomitent, dintre care unele sunt mai contagioase, altele sunt mai virulente, așa că ne așteptăm să avem încă multe cazuri severe”, a spus dr. Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov.

Medicul de familie e de părere că cea mai bună metodă de a ne proteja de gripă este vaccinarea. 50% dintre copiii și populația adultă activă care necesită spitalizare la terapie intensivă din cauza gripei nu au alte afecțiuni medicale.

,,Pentru gripă avem deja un vaccin cunoscut, stabil, care a trecut mult proba timpului și datorită căruia acum nu mai avem pandemii de virulența celei din 1918, dar de-acum ar trebui să învățăm această lecție, să nu ne gândim că suntem protejați și suntem siguri, pentru că nu știm ce se va întâmpla”, a subliniat dr. Alexiu.

,,Ceea ce este dezavantajos este că nu am avut virus gripal circulant anul trecut, asta înseamnă că va trebui să folosim aceeași compoziție de vaccin antigripal, ori dacă între timp apare o mutație a oricăruia dintre virusurile gripale înseamnă că el va afecta mult mai rău și mult mai virulent toate persoanele, chiar și cele vaccinate”, e de părere preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov.

Referitor la faptul că în fiecare an este necesară vaccinarea antigripală, dr. Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din București a explicat: ,,din păcate încă n-am ajuns la acel vaccin universal care să ne asigure protecție de lungă durată, pe toată viața sau pe foarte mulți ani. Deocamdată vaccinurile antigripale disponibile sunt de două tipuri: vaccinurile cu virus inactivat, cele cu administrare intramusculară și care conțin câte 4 tulpini de virus și vaccinurile cu virus atenuat.

,,Dacă în vaccinurile cele mai noi și cele mai performante nu avem încredere, măcar în cel antigripal să avem încredere. Deși, după părerea noastră de medici implicați în bolile infecțioase și-n toate aceste evenimente epidemiologice de tip izbucniri epidemice, pandemii, vaccinurile noi împotriva SARS-CoV-2, sunt cele mai performante sintetizate vreodată”, a subliniat medicul infecționist.

Urmăriți și:

Cine poate face gripă: categorii aflate la risc

Gripa și vaccinarea antigripală: gravide, mămici și viitoare mămici

Gripa și vaccinarea antigripală la copii

Gripa și vaccinarea antigripală la vârstnici

Gripa și vaccinarea antigripală la adulții sănătoși

_____________________________________________

Realizator: Alexandra Mănăilă / videomedicina.ro

Filmare și montaj: Costin Bleotu

Despre Alexandra Manaila

Alexandra Mănăilă este jurnalist specializat în domeniul medical, având o experiență de 23 de ani în mass media. Are background medical, a lucrat în sistemul sanitar și cunoaște problemele cu care se confruntă profesioniștii din sistem. Înțelege și vorbește limba pacienților, cunoaște și empatizează cu nevoile bolnavilor din România și le mediatizează prin intermediul proiectelor în care este implicată. A fost de-a lungul vremii coordonator al diverselor publicații din trusturi importante de presă adresate publicului larg, dar și la cele dedicate specialiștilor din domeniul sanitar. Creator de proiecte media inovatoare, a ocupat poziții de top management în companii, a lucrat și în firme mici, dar și în corporații, iar de mai bine de 7 ani este freelancer dar și asociat în EUROPONTIS.com SRL. Este trainer în comunicare, formator de opinie și bune practici în jurnalism, fiind co-fondator al Școlii de Boli Rare pentru jurnaliști. A câștigat numeroase premii jurnalistice și având în vedere experiența vastă atât în presa scrisă cât și în audio-video și online, este solicitată și implicată în foarte multe proiecte legate de sănătate. Este adesea invitată să modereze și să prezinte dezbateri, conferințe, evenimente și gale organizate de societăți medicale, asociații de pacienți, la care participă autorități medicale, lideri de opinie. Cunoscătoare a sistemului medical atât din interior, cât și din exterior, pledează pentru cauzele pacienților români și este implicată în diverse colaborări cu asociațiile de pacienți dar și cu alți profesioniști din sănătate, atât din România cât și din străinătate.

Vezi și:

Vitamina Soarelui: Medici și farmaciști despre nivelul optim de vitamina D

Vitamina D este esențială pentru sănătate, dar adesea este deficitară la majoritatea oamenilor La nivel …

Lasă un răspuns

videomedicina.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest website utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile sunt stocate în browserul Dvs. și efectuează funcții precum recunoașterea Dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru, ajutând astfel echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile.

Puteți ajusta toate setările cookie-ului prin navigarea filelor din partea stângă.