Videomedicina.ro este partener SCIENCE +, o rețea în domeniul jurnalismului de sănătate și științific din Europa Centrală și de Est

Videomedicina.ro a fost acceptat ca partener în proiectul internațional SCIENCE +, o rețea europeană din care fac parte jurnaliști, editori de științe, liber-profesioniști și instituții independente de mass-media din 6 țări: Cehia, Polonia, Ungaria, Slovacia, Bulgaria și România. Prin intermediul acestui proiect se dorește îmbunătățirea jurnalismului medical în Europa Centrală și de Est, astfel că partenerii din rețea sunt sprijiniți să ambaleze informațiile pentru publicul larg într-o formă mai accesibilă, mai ușor de înțeles și mai prietenoasă.

Platforma SCIENCE+, dezvoltată de Free Press for Eastern Europe (Cehia) și Free Press Unlimited oferă așadar suport tuturor celor care fac parte din rețea și cer ajutorul pentru a crește astfel calitatea jurnalismului medical și științific, fără a face rabat de la aplicarea principiilor jurnalistice.

Videomedicina.ro a devenit parte din rețea, a aplicat cu proiectul ,,Bolile cu transmitere comunitară și accesul la servicii medicale al românilor și refugiaților ucraineni”, un serial video produs de europontis.com în premieră în România și acesta a fost susținut de SCIENCE+.

Videomedicina.ro este o sursă de încredere și dezvoltă materiale jurnalistice de interes pentru publicul din Europa, dovadă a fost preluată de newsletterul SCIENCE+, un buletin informativ săptămânal realizat de echipa de proiect, care se bazează pe informațiile furnizate de agențiile de știri din Europa Centrală și de Est și din străinătate care fac parte din rețeaua Science+.

Pe 31 mai 2022, articolul Dr. Adrian Marinescu, infecționist explică diferența dintre Long-Covid și sechelele post Covid-19 a fost preluat de buletinul informativ Science+, fiind considerat unul dintre articolele cele mai importante ale săptămânii, alături de știri din The Conversation, Ediția internațională, Gazeta Wyborcza, Polonia, Deník N, Slovacia, Qubit.hu, Ungaria.

Pe 12 iulie 2022, serialul video Bolile cu transmitere comunitară: hepatite, HIV, tuberculoză și accesul la servicii medicale al românilor și refugiaților ucraineni a fost preluat din nou de buletinul informativ Science+.

Iată cum a fost prezentat acest serial în premieră în România în newsletterul cu cele mai bune articole științifice
din Europa Centrală și de Est

,,România: ar trebui să ne îngrijoreze focarele de infecții în asociate venirii refugiaților din Ucraina?

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, România a acceptat sute de mii de refugiați, care fug din calea războiului. Din păcate, această situație creează un mediu favorabil pentru răspândirea hepatitei, a HIV, a tuberculozei și a altor boli cu transmitere comunitară, pentru care România are deja rate de incidență relativ ridicate. Pe de altă parte, practica obișnuită a campaniilor vitale de vaccinare a fost întreruptă din cauza războiului. De exemplu BCG, vaccinul anti-tuberculoză, este printre primele vaccinuri administrate nou-născuților din Ucraina și România. Medicul ucrainean refugiat în România a subliniat că înainte de război Ucraina cumpăra acest vaccin din Rusia, iar acum livrările sunt oprite complet. Partenerul nostru român Videomedicina împreună cu un specialist în boli infecțioase, cu experți în sănătate publică și cu asociațiile de medici și pacienți din România, a explicat în seria de videoclipuri privind modul cum se răspândesc aceste boli, care este situația în sistemul medical românesc și modul în care acesta poate face față refugiaților ucraineni care sosesc în România”, scrie Science+ in brief.

Filmele din serialul Videomedicina.ro apar alături de știrile din Gazeta Wyborcza, Polonia, Zdravotnický deník, Republica Cehă, Newsweek, Polonia, Qubit.hu, Ungaria, Nauka.bg, Bulgaria, The Conversation, Ediția internațională.

https://www.freepressunlimited.org/en/projects/improving-medical-journalism-central-and-eastern-europe

Bolile cu transmitere comunitară: hepatite, HIV, tuberculoză și accesul la servicii medicale al românilor și refugiaților ucraineni

Despre Alexandra Manaila

Alexandra Mănăilă este jurnalist specializat în domeniul medical, având o experiență de 23 de ani în mass media. Are background medical, a lucrat în sistemul sanitar și cunoaște problemele cu care se confruntă profesioniștii din sistem. Înțelege și vorbește limba pacienților, cunoaște și empatizează cu nevoile bolnavilor din România și le mediatizează prin intermediul proiectelor în care este implicată. A fost de-a lungul vremii coordonator al diverselor publicații din trusturi importante de presă adresate publicului larg, dar și la cele dedicate specialiștilor din domeniul sanitar. Creator de proiecte media inovatoare, a ocupat poziții de top management în companii, a lucrat și în firme mici, dar și în corporații, iar de mai bine de 6 ani este freelancer, lucrând doar în propria companie în care este asociat (EUROPONTIS.COM SRL). Este trainer în comunicare, formator de opinie și bune practici în jurnalism, fiind co-fondator al Școlii de Boli Rare pentru jurnaliști. A câștigat numeroase premii jurnalistice și având în vedere experiența vastă atât în presa scrisă cât și în audio-video și online, este solicitată și implicată în foarte multe proiecte legate de sănătate. Este adesea invitată să modereze și să prezinte dezbateri, conferințe, evenimente și gale organizate de societăți medicale, asociații de pacienți, la care participă autorități medicale, lideri de opinie. Cunoscătoare a sistemului medical atât din interior, cât și din exterior, pledează pentru cauzele pacienților români și este implicată în diverse colaborări cu asociațiile de pacienți dar și cu alți profesioniști din sănătate, atât din România cât și din străinătate.

Vezi și:

Bolile care afectează mai mult bărbații decât femeile

Bolile care afectează mai mult bărbații decât femeile

Reprezentanții sexului tare stau mai prost cu sănătatea decât reprezentantele sexului frumos. Bărbații sunt predispuși …

Lasă un răspuns