Povestea Sclerozei Multiple – Viața unui pacient, serial documentar în premieră în România

Un serial documentar, în premieră în România, prezintă în 10 episoade povestea unei paciente cu scleroză multiplă (SM), cea mai invalidantă afecțiune a adultului tânăr. Serialul video, realizat de europontis.com pentru Asociația Învingătorii Sclerozei Multiple (AISM), scoate la iveală problemele cu care se confruntă o persoană din România cu această boală. Simona Carolina Tănase, pacientă cu SM și președintele AISM, este protagonista principală a serialului. Ea a avut curajul de a expune public viața în cadrul acestui serial video, experiment la care îi invită și pe alți pacienți din România să participe.

Simona Carolina Tănase, Președinta Asociației Învingătorii Sclerozei Multiple (AISM)
Simona Carolina Tănase, Președinta Asociației Învingătorii Sclerozei Multiple (AISM)

Te-ai întrebat vreodată cum e lumea văzută prin ochii unui pacient cu scleroză multiplă? Dar a celor din jurul său? Dacă ai printre amici, printre rude sau din cei apropiați pe cineva cu SM, documentarul Povestea Sclerozei Multiple -Viața unui pacient, cu siguranță te va ajuta să înțelegi mai bine ce se întâmplă cu cei care suferă de scleroza multiplă.

Serialul și-a propus să-i conștientizeze pe oameni asupra importanței depistării precoce, explicându-le mai multe despre debut, simptome, investigații și să-i sensibilizeze cu privire la cei din jur care trăiesc cu această boală autoimună, arătând care este impactul bolii, ce tratamente există și ce soluții.

Urmărind pe îndelete, fiecare episod, vei cunoaște mai multe persoane cu SM, în afară de Simona Tănase, mai sunt și alți români care suferă de ,,boala cu 1000 de fețe” și apar în serial. Vei afla informații medicale de la specialiști, medici neurologi cu care a interacționat Simona Tănase, vei afla cum este afectată familia unui pacient cu SM.

,,Este boala cu mult mai multe fețe decât cele 1000. Bunica mea paternă avea scleroză multiplă, iar eu când aveam 7 ani s-a format furtuna perfectă. Am făcut pojar, dar până să erupă pojarul am făcut o febră și m-au pus pe tratament cu antibiotic, apoi a erupt pojarul virulent. Copil fiind, făceam foarte des roșu în gât. Acum am citit că pacienții cu scleroză multiplă în copilărie au avut infecții foarte multe”, și-a început tulburătoarea poveste Simona Tănase.

Când și cum a fost diagnosticată cu SM, cum s-a descurcat cu boala după ce a devenit mamă, ce probleme au apărut în viața ei, cum a avut puterea să lupte cu SM, dar și ce a îndemnat-o pe Simona Tănase să înființeze Asociația Învingătorii Sclerozei Multiple și ce activități derulează în prezent, aflați pe parcursul celor 10 episoade.

,,Scleroza multiplă este o boală vicleană. Veți afla de la medici, de la pacienți și, bineînțeles de la Simona Tănase, despre implicațiile acestei boli autoimune și invalidante. Cu toții avem de învățat din acest documentar. Și noi, cei care nu suferim de această boală, putem învăța că oricând ni s-ar putea întâmpla și nouă și celor apropiați să ne îmbolnăvim și ar trebui să ne uităm cu atenție la semenii noștri cu scleroză multiplă, să fim mai empatici și să-i ajutăm”, a declarat Alexandra Mănăilă, realizatorul primului serial documentar din România Povestea Sclerozei Multiple – Viața unui pacient.

 

Puteți urmări serialul aici:

Episodul 1

Episodul 2

Episodul 3

Episodul 4

Episodul 5

Episodul 6

Episodul 7

Episodul 8

Episodul 9

Episodul 10

Despre VIDEOMEDICINA.ro

VIDEOMEDICINA.ro - proiect educațional pentru publicul larg în care se face educație pentru sănătate

Vezi și:

Dr. Victoria Hălmagi

Dr. Victoria Hălmagi: ,,Fără a avea o școală de transfuzie în pas cu dezvoltarea științifică, actul transfuzional este cu riscuri”

Cu o experiență vastă de peste trei decenii ca medic de laborator clinic la Centrul …

Lasă un răspuns