Asociația Children’s Joy, singura organizație a persoanelor cu distonie din România, împreună cu MC Gym Motion oferă gratuit românilor cu boli neuromusculare și boli neurologice servicii de consiliere psihologică primară și reabilitare prin sport în cadrul unui program unic în Europa, conceput de Cătălina Crainic, președintele Asociației Children’s Joy, pacientă cu distonie neuromusculară și psiholog și Marius Crainic, Director Sportiv la MC GYM Motion SRL, sportiv de performanță cu nenumărate titluri (Campion Mondial Brazilian Jiu-jitsu și WBJJA – World Brazilian Jiu Jitsu Association Vicecampion Hungarian Open – Magyarorszagi. B.JJ Szovetseg Budapesta Ungaria), instructor Brazilian Jiu-jitsu – IBJJF International Brazilian Jiu Jtsu Federation, dar și membru reprezentant al României pentru persoanele cu distonii neuromusculare – în organizația Dystonia Europe.
Cuplu în viață, dar și în acest program Cătălina și Marius Crainic demonstrează că sportul și consilierea psihologică sunt două ingrediente care fac bună casă cu sănătatea, fiind utile și persoanelor cu distonii neuromusculare, dar și altor pacienți cu alte boli neurologice. Videomedicina.ro vă propune în exclusivitate un serial video despre acest program unic în Europa dedicat pacienților cu boli neuromusculare și boli neurologice, despre inițiatorii lui, dar și despre Asociația Children’s Joy și membrii acestei organizații.
,,În prezent, aproximativ 2% dintre pacienții cu distonie au mutații asociate cu distonia. Doar 15% până la 30% dintre persoanele cu mutații vor continua să dezvolte afecțiunea”, a precizat pentru videomedicina.ro Cătălina Crainic, președintele Asociației Children’s Joy, și pacientă cu distonie neuromusculară, care a adunat datele de la Asociația europeană de Distonie. Septembrie este luna de conștientizare a distoniilor neuromusculare, astfel că la nivel european se derulează o campanie pentru sensibilizarea publicului larg cu privire la aceste afecțiuni. Și Asociația Children’s Joy se înscrie în inițiativa europeană prin serialul ,,Program unic în Europa dedicat pacienților cu boli neuromusculare și boli neurologice”.
Vă invităm să urmăriți materialele jurnalistice produse de noi și pe:
- Website: https://videomedicina.ro/
- Facebook: https://www.facebook.com/videomedicina
- YouTube: https://www.youtube.com/@videomedicina_ro/videos
- Instagram: https://www.instagram.com/videomedicina.ro/
- Twitter: https://twitter.com/videomedicina
© europontis.com | videomedicina.ro