EXCLUSIV: Cum a învins cancerul Ioana Cristea, după 100 de cure de citostatice și 10 ani de bătălie

O persoană din cinci din lumea întreagă se confruntă cu un tip de cancer de-a lungul vieții. Potrivit statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății, în 2022 au existat aproximativ 20 de milioane de cazuri noi de cancer și 9,7 milioane de decese. Numărul estimat al oamenilor în viață în decurs de 5 ani de la primirea diagnosticului de cancer a fost de 53,5 milioane. Ioana Cristea, președintele și fondatorul Asociației OncoPacienților PHOENIX, este una dintre româncele greu încercate de mai multe cancere, cu care a luptat mai mult de 10 ani și le-a învins. Are la activ aproape 100 de cure de citostatice, două serii de radioterapie și o listă lungă cu diagnostice: limfom, limfedem grav, ciroză hepatică cu virus C, vertij mixt, hernii ale coloanei vertebrale cu pareze, trombocitopenie severă, hipertensiune arterială, tuberculoză, aritmii.

Ioana Cristea a povestit în cadrul unui interviu pentru Videomedicina.ro despre lupta sa cu bolile, în special despre cancere, dar și despre ce ar trebui făcut de către autoritățile statului pentru românii cu cancer.

Care sunt cele mai dificile probleme ale românilor cu cancer în acest moment?

Problemele românilor cu cancer sunt multiple, de la confruntarea cu aflarea diagnosticului, dar și cu sistemul sanitar până la protecția psiho-socială, eliminarea din sistem după 5 ani de remisie.  Pacienții cu cancer nu pot beneficia constant de tratamente, fie din lipsa bugetului, fie din cauză că sistemul este perturbat de protestele cadrelor medicale, fie de întârzierile ,,de mișcare” ale decidenților. Alte probleme dificile pot fi generate de lipsa de personal medical, cauzat de blocarea angajărilor de până acum, reglementarea fiind de durată. Toate acestea conduc la imposibilitatea desfășurării în normalitate a actului medical, ceea ce se răsfrânge asupra pacientului cu cancer, poate chiar a pierderii vieții lui.

 Care dintre toate cancerele de care ați suferit vi s-a părut cel mai crunt?

Dintre cancerele prin care am trecut, cel mai rău a fost limfomul malign nonHodgking, și din pricina combinației acestuia cu virusul hepatic C, în cazul meu, considerată de specialiștii medicali ca fiind cea mai nefastă și în cercetare. Mai mult, în cazul meu, nu s-a putut dovedi care pe care a cauzat.

Cert este că am început prima bătălie de peste 10 ani cu cancerul, care și-a arătat doar un mic semn, pe la vârsta de 35 de ani, prin 1992, la doar câțiva ani de când îmi pierdusem tatăl în luptă tot cu un cancer la stomac, dramă ce-mi adusese ceva noțiuni despre această boală. De atunci, semnul, care însemna o mică pată pe omoplatul stâng nu mi-a dat pace, mai ales că descoperirea venea din partea unui cadru medical. Acesta a observat-o când mă sprijinea pentru reușita unor exerciții benefice în tratarea unei paralizii a membrelor cauzate de herniile de disc ale coloanei cervico-lombare de care sufeream în acea perioadă.

Diagnosticarea s-a întins pe o perioadă lungă, de peste 5 ani, în care pata violacee de vase sparte evolua prea lent, plus analizele atipic de bune, ceea ce a indus în eroare cadrele medicale. Am încercat, în paralel bineînțeles, tot felul de terapii alternative gratuite de la specialiști, dar bineînțeles fără niciun efect.

Starea se agrava în urma unor răceli, leșinuri, oboseli, plus înmulțirea petelor care, în final s-au generalizat ceea ce au condus la internări, tratamente. Abia prin 1998-1999, cadrele medicale au hotărât biopsierea prin scoaterea a două dintre pete și a unui ganglion laterocervical, care nu mai dispăruse după o răceală. Toate cele trei biopsii au avut rezultate ,,la indigo”, limfom malign NonHodgking cu celulă B, stadiul IV, cu măduva afectată. Deci, cancer în sânge, nu de piele, ceea ce îi indusese în eroare pe specialiști. Între timp, mi se mai diagnosticase o toxoplasmoză, ce avea simptome asemănătoare limfomului și s-a mai pierdut timp.

Imediat am început primele cure de citostatice, în spitalul Colentina unde fusesem tratată de multe altele.

Dar limfomul recidiva, astfel că s-a mai decis o biopsie, a IV-a, prin scoaterea altui ganglion tot laterocervical. Rezultatul a fost identic cu celelalte trei și după mai multe consultații mi s-a recomandat să mă adresez unui spital oncologic. După multe încercări, în toamna anului 1999 după înmormântarea măicuței mele suferinde de un AVC, am ajuns cu greu la Spitalul Militar Central, fiind cu circuit închis la acea vreme, la secția de oncologie-hematologie. Șeful de secție era eminentul doctor Mihai Ciochinaru, medic oncolog-hematolog care, afectat de faptul că pierdusem timp, m-a trimis acasă cu explicația că m-am prezentat la dânsul prea târziu și nu se mai poate face nimic. Dar n-a putut să nu se implice și mi-a dat o trimitere pentru aprofundarea biopsiilor la Institutul ,,Victor Babeș” și mi-a transmis multă empatie, pe atunci era ceva total diferit. Am revenit la dânsul, tot foarte greu, dar gata să încep adevărata bătălie. Am făcut aproape 100 de cure de citostatice, două serii de radioterapie, operații și în final, am învins prin administrarea unui tratament revoluționar în studiu și care abia intra în România. Eram prin 2004, bucuroasă, dar n-a ținut mult pentru că în 2005, o ultimă recidivă, o tumoră apărută brusc în zona inghinală se mărea zilnic, m-a umbrit total. Dar m-am grăbit pe cât posibil și în două săptămâni am suferit o intervenție chirurgicală în urma căreia biopsia a arătat tot limfom malign nonHodgkinian, spre surprinderea tuturor care se așteptau la o tumoră solidă. Bătălia a continuat cu multe complicații, în special hepatită cu virus C, descoperită prin 2007. Apoi alte comorbidități grele și tot așa până astăzi.

Mă pot considera învingătoare de multe boli grave și cum am spus la început, cel mai rău a fost și este limfomul care mi-a generat un important limfedem pe piciorul stâng până la abdomen și altele. Toate acestea nu aș fi putut să le înving, din 1999 și până în prezent, fără medicul meu curant cu har, căruia îi spun „Dumnezeul meu” de la bun început și doresc să mă înclin și să-i mulțumesc încă odată. Domnul doctor Mihai Ciochinaru, medic oncolog-hematolog a făcut mai mult decât imposibilul ca eu să înving. Părea de necrezut cum un OM „de armată”, care a știut să-mi managerieze cazul cu implicare maximă și uneori dur, ascundea „sub mască” un mare suflet.

Își formase o echipă demnă de laudă, pe care se baza și o convoca de urgență, mai ales când zilele mele păreau numărate. Este acel medic atât de bun sufletește și de pregătit profesional, ,,de 10″, încât și unii medici oncologi, la care fusesem trimisă în diverse contexte, îi recunoșteau meritele amintindu-mi cum, cu alt medic nu aș fi reușit să înving, atunci, limfomul avansat până la ultima fază.

Dintre toate instituțiile statului care credeți că se implică cel mai mult în a-i ajuta pe pacienții oncologici?

Nicio instituție nu cred că se implică cu adevărat, pentru că, dacă una mai reușește, totul durează puțin, că-n orice instituție care suferă de schimbările prea dese ale culorilor politice. Consider că, în sistemul sanitar nu ar trebui asemenea schimbări, mandatele conducătorilor să fie pe o perioadă de vreo 10 ani.

Statul român nu a reușit, în peste 30 de ani și ar trebui, un minim obligatoriu, anume, construirea unui mare spital oncologic cu servicii integrate, ca totul să fie în același loc, nu separat (cercetare, investigații, chirurgie, radioterapie, oncologie medicală, prevenție, psihoterapie și alte terapii, etc), plus echipa multidisciplinară, cum poate se încearcă, dar durează…

Care este mesajul dvs. pentru pacienții cu cancer din România și pentru autorități?

Pentru bolnavii de cancer mesajul meu ar fi legat de necesitatea de a fi pozitivi, să lupte dacă este cazul, dar și că Asociația OncoPacienților PHOENIX le-a arătat că nu sunt singuri. Asemenea pentru toți membrii familiei și îi așteptăm să vină și ei mai mult către noi, nu doar invers.

Autoritățile nu ar trebui să se schimbe prea des. Să-și facă o strategie „B” care să nu genereze alte schimbări care să creeze uneori haos. Echipa Ministerului Sănătății, cred că ar trebui să joace cel mai mare rol, să atragă alte autorități din domenii adiacente pentru ca împreună să pună pacientul cu cancer în centrul sistemului medical, astfel să poată salva viețile pacienților cu cancer.

____________

Foto: Alexandra Mănăilă / © europontis.com

Vă invităm să urmăriți materialele jurnalistice produse de noi și pe:

© europontis.com | videomedicina.ro

 

Despre Alexandra Manaila

Alexandra Mănăilă este jurnalist specializat în domeniul medical, având o experiență de 23 de ani în mass media. Are background medical, a lucrat în sistemul sanitar și cunoaște problemele cu care se confruntă profesioniștii din sistem. Înțelege și vorbește limba pacienților, cunoaște și empatizează cu nevoile bolnavilor din România și le mediatizează prin intermediul proiectelor în care este implicată. A fost de-a lungul vremii coordonator al diverselor publicații din trusturi importante de presă adresate publicului larg, dar și la cele dedicate specialiștilor din domeniul sanitar. Creator de proiecte media inovatoare, a ocupat poziții de top management în companii, a lucrat și în firme mici, dar și în corporații, iar de mai bine de 6 ani este freelancer, lucrând doar în propria companie în care este asociat (EUROPONTIS.COM SRL). Este trainer în comunicare, formator de opinie și bune practici în jurnalism, fiind co-fondator al Școlii de Boli Rare pentru jurnaliști. A câștigat numeroase premii jurnalistice și având în vedere experiența vastă atât în presa scrisă cât și în audio-video și online, este solicitată și implicată în foarte multe proiecte legate de sănătate. Este adesea invitată să modereze și să prezinte dezbateri, conferințe, evenimente și gale organizate de societăți medicale, asociații de pacienți, la care participă autorități medicale, lideri de opinie. Cunoscătoare a sistemului medical atât din interior, cât și din exterior, pledează pentru cauzele pacienților români și este implicată în diverse colaborări cu asociațiile de pacienți dar și cu alți profesioniști din sănătate, atât din România cât și din străinătate.

Vezi și:

Dr. Victoria Hălmagi

Dr. Victoria Hălmagi: ,,Fără a avea o școală de transfuzie în pas cu dezvoltarea științifică, actul transfuzional este cu riscuri”

Cu o experiență vastă de peste trei decenii ca medic de laborator clinic la Centrul …