Un nou succes pentru Videomedicina.ro, interviul realizat cu dr. Andreea Ciudin Mihai, un medic român din Spania, este de interes pentru europeni, dovadă preluarea sa în newsletterul internațional Science+, un buletin informativ săptămânal care adună cele mai importante articole științifice din Europa Centrală și de Est, consolidând astfel impactul și relevanța jurnalismului de sănătate practicat de Videomedicina.ro în comunitatea științifică europeană. Materialul video realizat în exclusivitate cu experta în endocrinologie și nutriție la Spitalul Universitar Vall Hebron, Barcelona reliefează capcanele alimentației moderne și impactul mâncării de tip fast food și western asupra obezității.
Science+ , a inclus în ediția sa din 13 martie 2025 materialul semnat de Videomedicina.ro, abordând problematica obezității în România și Spania. Acest fapt nu doar validează calitatea informațiilor oferite de platforma românească, dar și reconfirmă importanța jurnalismului specializat în educarea și informarea publicului larg asupra temelor de sănătate.
Materialul recent inclus în Science+ explorează fenomenul alarmant al obezității în România și Spania, analizând cauzele acestei epidemii moderne. Potrivit raportului, stilul de viață modern, popularitatea crescândă a fast-food-ului și scăderea timpului alocat preparării meselor acasă sunt factori esențiali care contribuie la creșterea ratei obezității.
Cauzele care provoacă obezitatea sunt genetice, dar la acestea se adaugă factori biologici, precum hormonii care reglează apetitul, comportamentul alimentar și metabolismul, „care nu depind de voința persoanei – nu se poate controla acest joc hormonal”, a declarat dr. Andreea Ciudin Mihai, expert în endocrinologie și nutriție. În opinia medicului român stabilit în Spania, „obezitatea este o boală cronică, de lungă durată, ce rezultă din combinația factorilor genetici, psihologici, de mediu și de comportament”.
România și Spania au în comun obezitatea
Newsleterul realizat de Ludmila Hamplová și Piotr Drabik atrage atenția asupra epidemiei de obezitate din România și Spania, evidențiind că obezitatea în rândul adulților din Spania variază între 25 și 30% din populație, iar în România ajunge la 50%.
„Obezitatea nu este doar o problemă de nutriție. Există factori genetici și hormonali care afectează metabolismul și apetitul. Dezechilibrele hormonale, împreună cu un stil de viață sedentar și o dietă nesănătoasă, agravează situația”, a declarat Dr. Mihai.
Este al doilea material preluat de Science+ din Videomedicina.ro în 2025, un indicator clar al recunoașterii eforturilor și activității jurnalistice desfășurate pe această platformă.
Faptul că articolele publicate pe Videomedicina sunt recunoscute și preluate de o platformă de prestigiu precum Science+ demonstrează că jurnalismul de specialitate din România își face loc pe scena internațională. Această validare subliniază importanța informării corecte și documentate în domeniul sănătății, având un impact direct asupra educației și conștientizării problemelor medicale actuale.
Mulțumim Science+ pentru aprecierea și încrederea acordate!
Linkul către materialul video aici.
Urmărește-ne și pe:
Site – https://videomedicina.ro
Facebook – https://www.facebook.com/videomedicina
Instagram – https://www.instagram.com/videomedicina.ro/
@ Twitter – https://twitter.com/videomedicina
© europontis.com | videomedicina.ro