Piața muncii din România se confruntă cu un dezechilibru fără precedent, în contextul în care peste 76% dintre femeile active din categoria de vârstă 35–69 de ani se află în perimenopauză sau menopauză, iar dificultățile de integrare și menținere în câmpul muncii devin tot mai accentuate. Lipsa unor politici incluzive, accesul redus la informații medicale corecte și impactul fiziologic și emoțional al acestei tranziții riscă să blocheze o parte esențială a forței de muncă.
Perimenopauza este perioada în care o femeie prezintă simptome ale menopauzei, dar are încă menstruație. Apare în jurul vârstei de 45 de ani, dar poate surveni și mai devreme. Fluctuațiile hormonale înseamnă că simptomele apar și dispar adesea.
La nivel global, simptomele perimenopauzei afectează un procent semnificativ de femei. De exemplu, simptomele vasomotorii (VMS), caracterizate prin bufeuri și/sau transpirații nocturne, sunt prezente la 50–82% dintre femeile din SUA care trec prin menopauza instalată natural. În Asia, prevalența acestor simptome variază între 22% și 63% BioMed Central.
Perimenopauza are un impact semnificativ asupra sănătății femeilor. Fluctuațiile hormonale pot duce la simptome precum bufeuri, insomnie, modificări ale dispoziției, uscăciune vaginală și scăderea libidoului. De asemenea, scăderea nivelului de estrogen poate crește riscul de osteoporoză și boli cardiovasculare. Peste 80% dintre femeile aflate în perimenopauză și menopauză manifestă simptome asociate, iar statisticile arată că cea mai mare rată a divorțurilor apare la categoria de vârstă 40-54 de ani.
Două treimi dintre femei nu accesează informații medicale corecte
România riscă un blocaj al forței de muncă fără precedent, în condițiile în care resursa umană este în scădere continuă de aproape 30 de ani. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), România a pierdut, în ultimele trei decenii, peste 1,2 milioane de femei active profesional (de la 4.607.150 în 1996 la 3.316.048 în 2024). Segmentul 35–69 ani, cel mai afectat de perimenopauză, a scăzut de la 2.933.714 femei în 1996 la 2.521.974 în 2024. Această contracție are consecințe directe asupra pieței muncii și productivității economice.
Scăderi semnificative se înregistrează la toate grupele de vârstă:
35–39 ani: de la 601.558 (1996) la 453.812 (2024)
40–49 ani: de la 1.177.133 la 992.419
60–64 ani: de la 252.255 la 141.866
65–69 ani: de la 252.255 la 141.866
În acest moment, România este printre ultimele țări din Europa care nu are politici incluzive pentru femeile aflate în perimenopauză și menopauză.
Mai trist este că peste două treimi dintre femei nu accesează informații medicale corecte, reale, științifice, care le-ar putea ajută să înțeleagă și să gestioneze cu succes perimenopauza și, ca atare, nu acționează pe direcțiile corecte și aceste lucruri conduc la o calitate scăzută a vieții și o afectare a carierei profesionale.
Pentru a răspunde acestei realități ignorate până acum, Bio Terra Med organizează pe 15 mai 2025 prima conferință EMBERS® România, un eveniment dedicat sprijinirii femeilor de carieră aflate în această etapă de viață. Sub sloganul „Îmbrățișează tranziția în perimenopauză”, conferința își propune să ofere un cadru educațional solid, acces la instrumente terapeutice moderne și oportunitatea de a construi o comunitate de sprijin.
Evenimentul reunește specialiști de renume internațional și național:
Psih. Simona Stokes (UK) – fondatoare a Menopause CBT Clinic® și creatoarea metodologiei EMBERS®.
Psih. Atena Stoica (RO) – expertă în managementul stresului în perimenopauză și vicepreședinte al Societății Române de Medicina Stilului de Viață.
Dr. Andreea Theodoru (RO) – endocrinolog cu specializare în nutriție și echilibru hormonal.
Dr. Teodora Predescu (RO) – dermatolog cu focus pe modificările cutanate asociate menopauzei.
Avisek Majumdar (IN/RO) – profesor de yoga și specialist în ayurveda.
Clubul EMBERS® România, lansat oficial în cadrul conferinței, va adresa trei direcții cheie:
- femeile de peste 35 de ani,
- companiile (în special departamentele de HR, marketing și comunicare),
- specialiștii din domeniul sănătății (medici, terapeuți, psihologi).
Mai multe detalii despre eveniment pot fi găsite pe site-ul Bio Terra Med.
Un fenomen global ignorat
La nivel mondial, studiile arată că între 50% și 82% dintre femeile aflate în tranziția spre menopauză resimt simptome vasomotorii (bufeuri, transpirații nocturne), iar între 60% și 70% au insomnii, schimbări de dispoziție sau dificultăți cognitive (BMC Public Health, 2024).
Impactul asupra sănătății este semnificativ: pe fondul scăderii estrogenului, femeile sunt mai expuse la osteoporoză, boli cardiovasculare, depresie și tulburări de somn (Mayo Clinic, Endocrine Society).
Un alt aspect esențial al perimenopauzei este influența pe care o are asupra funcției cognitive și a performanței la locul de muncă. Fluctuațiile hormonale pot duce la „ceață mentală” (brain fog), dificultăți de concentrare și încetinirea procesării informațiilor, simptome raportate de aproximativ 60 % dintre femeile aflate în tranziția spre menopauză. Un studiu publicat în Journal of Women’s Health arată că aceste modificări cognitive sunt printre principalele motive pentru care femeile de 40–55 de ani își percep productivitatea ca fiind redusă și solicită adaptări la programul de lucru.
Sursă: Greendale GA et al., “Cognitive Aging in the Menopause Transition and Beyond,” Journal of Women’s Health, vol. 30, nr. 2, 2021, pp. 144‑152.
Urmărește-ne și pe:
Site – https://videomedicina.ro
Facebook – https://www.facebook.com/videomedicina
Instagram – https://www.instagram.com/videomedicina.ro/
@ Twitter – https://twitter.com/videomedicina
Abonează-te la canalul de YouTube! Click pe
© europontis.com | videomedicina.ro