
Glanda tiroidă, un organ în formă de fluture situat la baza gâtului, are un rol esențial în buna funcționare a organismului: controlează metabolismul, influențează ritmul cardiac, reglează temperatura corpului și contribuie la nivelul de energie. „E o glandă foarte mică, dar e foarte jucăuşă pentru că e în principal o glandă de stres. În momentul în care un pacient dezvoltă o infecţie, una dintre glandele care sare în sus este tiroida şi ca atare trebuie să avem grijă de ea şi mai mult decât atât din când în când trebuie să o mai şi evaluăm”, a declarat prof.dr. Adrian Streinu Cercel, preşedintele Comisiei pentru sănătate din Senatul României, la conferința organizată de ENDO Pacienți – Asociația Pacienților cu Boli Endocrine la Palatul Parlamentului. Disfuncțiile tiroidiene rămân adesea nediagnosticate sau ignorate, deși afectează milioane de oameni la nivel global. Potrivit Societății Europene de Endocrinologie, afecțiunile tiroidei reprezintă a doua cea mai frecventă tulburare endocrină după diabet, iar consecințele nediagnosticării pot fi semnificative – de la oboseală cronică până la afectarea sănătății mintale sau a fertilității.
25 Mai – Ziua Mondială a Tiroidei: mai multă educație, diagnostic mai devreme
Ziua Mondială a Tiroidei, marcată în fiecare an pe 25 mai, are ca scop principal creșterea conștientizării asupra bolilor tiroidiene și încurajarea diagnosticării precoce. Inițiativa este susținută la nivel internațional de organizații precum Societatea Europeană de Endocrinologie (ESE), Asociația Europeană a Tiroidei (ETA) și numeroase grupuri de pacienți.
În mesajul său oficial, ESE atrage atenția asupra faptului că un număr mare de cazuri de disfuncții tiroidiene rămân nediagnosticate sau sunt depistate abia în faze avansate, ceea ce afectează grav calitatea vieții pacienților. Screeningul, investigațiile de laborator accesibile și consultațiile endocrinologice sunt instrumente esențiale pentru prevenirea complicațiilor. În România, ENDO Pacienți – Asociația Pacienților cu Boli Endocrine militează activ pentru accesul echitabil la îngrijire endocrinologică și la investigații de laborator. Totodată, promovează relația deschisă dintre pacienți și medici, esențială pentru un management eficient al bolilor tiroidiene. Un exemplu de succes al implicării Asociației ENDO Pacienți este efortul depus anul trecut pentru pacienții cu hipoparatiroidism. Datorită solicitării organizației către Ministerul Sănătății, s-a reușit reintroducerea pe piața românească a unui tratament esențial pe bază de vitamina D3 activă, necesar pentru controlul bolii. Acest tratament previne crampele musculare și episoadele de tetanie, menținând calciul din sânge la niveluri optime.
„Sunt încântată să anunţ că această problemă s-a rezolvat şi că pacienţii au deja acces la acest tratament”, a precizat Adriana Turea, președintele ENDO Pacienţi – Asociaţia Pacienţilor cu Boli Endocrine la conferința intitulată „Glandă mică, impact mare – Dialoguri despre sănătatea TIROIDEI!”.
Două fețe ale dezechilibrului hormonal: hipotiroidism și hipertiroidism
Cele mai răspândite tulburări tiroidiene sunt hipotiroidismul și hipertiroidismul – două afecțiuni opuse ca mecanism, dar la fel de importante din punct de vedere clinic.
🔹 Hipotiroidism – când totul încetinește
Apare atunci când tiroida produce prea puțini hormoni tiroidieni. Este mai frecvent întâlnit la femei și la persoanele trecute de 30 de ani, dar poate afecta pe oricine.
Simptome frecvente:
- oboseală accentuată, persistentă;
- creștere în greutate, fără schimbări majore în dietă;
- depresie sau încetinirea gândirii;
- piele uscată, unghii fragile, căderea părului;
- sensibilitate la frig;
- constipație și cicluri menstruale neregulate.
Hipotiroidismul afectează până la 5% din populația generală, conform statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și este mai des întâlnit la femei, decât la bărbați. Mai exact, 1 din 1.000 de bărbați și 18 din 1.000 de femei au această afecțiune. Hipotiroidismul subclinic este, însă, mult mai frecvent, el afectează 4,3% din populație, aproape 28 din 1.000 de bărbați și 75 din 1.000 de femei. „Facem screening pentru hipotiroidism la orice pacient care are o gușă, fie că e nodulară, fie că-i difuză, care are diagnostic de tiroidită Hashimoto, dacă are antecedente de hipertiroidism tratat fie chirurgical, fie cu iod sau antecedente familiale de boli autoimune, fie tiroidiene, fie boli autoimune combinate în cadrul sindroamelor poliglandulare autoimune. Ar fi bine să facem screening la toate femeile depistate cu sarcină și în perioada post-partum, pentru că efectele asupra fătului sunt evidente, după anumite terapii, cum ar fi amiodarona mult utilizată de colegii noștri cardiologi, interferon alfa, antecedente de radioterapie, unele boli cromozomiale cum ar fi Ternerul sau Down-ul, în depresie, dacă un cuplu încearcă să aibă un produs de concepție și nu reușește, deci în infertilitate. Tabloul clinic este fix pe dos celui de hipertiroidie. Pacienții cresc în greutate din cauza mixedemului, sunt intoleranți la frig, pot avea gușă sau cicatrici post-tiroidectomie, tegumente uscate, aspre, reci, palide. Poate apărea blefaroptoza, adică ochii par închiși. Alopecie, manifestările neurologice care sunt destul de sugestive. Manifestările cardiace sunt cele mai importante. Este vorba de cardiomegalie cu bradicardie și bineînțeles mai pot apărea manifestări de tip depresie”, a declarat prof.dr. Diana Loreta Păun, medic primar endocrinolog la Spitalul Universitar de Urgență (Municipal), prezentă la conferința de la Palatul Parlamentului.
Nediagnosticat, hipotiroidismul poate duce la infertilitate, complicații cardiovasculare și afectarea funcției cognitive.
🔹 Hipertiroidism – când corpul o ia razna
În cazul hipertiroidismului, tiroida produce prea mulți hormoni, accelerând procesele metabolice într-un ritm periculos.
- Semnele cele mai comune includ:
- pierdere în greutate rapidă;
- palpitații și tahicardie;
- iritabilitate, nervozitate, anxietate;
- insomnie și oboseală paradoxală;
- tremurături fine ale mâinilor;
- transpirații excesive.
Boala Basedow-Graves este una dintre cauzele frecvente ale hipertiroidismului și este de natură autoimună.
Nodulii tiroidieni și cancerul de tiroidă, printre problemele frecvente ale tiroidei
Nu se cunoaște cu exactitate care este cauza apariției nodulilor tiroidieni, deci nu pot fi preveniți. Doctor Ionuţ Sandu, medic primar chirurgie generală cu supraspecializare în chirurgia tiroidiană şi endocrină, a vorbit la conferința organizată de EndoPacienți despre întrebările pe care i le pun pacienţii atunci când vin la cabinetul său pentru un nodul tiroidian care trebuie operat.
„Când un om are un nodul primul lucru care mă întreabă este dacă e ceva grav. Are șanse de 95% să nu fie cancer, rămâne însă un procent de 5%, dar oricât de gravă ar fi situația are o rezolvare și de obicei, rezolvarea asta înseamnă vindecare, nu ameliorare. Focusul meu principal este pe procedurile ablative, pentru că am observat că asta se întâmplă în zona de Asia, în SUA, indicațiile sunt tot mai largi și se pare că rezultatele sunt tot mai bune. Pentru nodulii tiroidieni și mai ales pentru cancerul tiroidian chirurgia rămâne însă arma tradițională, clasică, sigură și eficientă. Dar nu cred că trebuie neglijate aceste proceduri, care au indicații tot mai largi”, a punctat dr. Ionuţ Sandu.
Hipoparatiroidism, o boală rară, o adevărată provocare la copii
Hipoparatiroidismul este o afecțiune rară în care glandele paratiroide (patru glande mici situate în spatele tiroidei) nu produc suficient hormon paratiroidian (PTH). Acest hormon are un rol esențial în reglarea nivelului de calciu și fosfor în sânge.
Ce face hormonul paratiroidian (PTH)?
PTH:
- Crește nivelul calciului în sânge prin:
– eliberarea calciului din oase
– stimularea absorbției de calciu în intestin
– reducerea eliminării calciului prin rinichi
Ce se întâmplă în hipoparatiroidism?
Când PTH este prea puțin:
- Scade calciul în sânge (hipocalcemie)
- Crește fosforul în sânge (hiperfosfatemie)
Simptome comune:
- Furnicături la nivelul degetelor, buzelor sau limbii
- Crampe sau spasme musculare (tetanie)
- Oboseală, iritabilitate
- Dureri de cap
- Convulsii (în forme severe)
- Unghii casante, piele uscată, căderea părului
Cauze:
- Cel mai frecvent: complicație după operații pe tiroidă sau gât
- Alte cauze: boli autoimune, defecte genetice, deficit de magneziu
Tratament:
- Suplimente de calciu
- Vitamina D activă (calcitriol) pentru a ajuta absorbția calciului
- În unele cazuri: hormon paratiroidian sintetic (tratament mai nou)
E o boală cronică, dar poate fi ținută sub control cu tratament și monitorizare regulată.
În cadrul conferinței „Glandă mică, impact mare – Dialoguri despre sănătatea TIROIDEI!” s-a vorbit despre problemele cu care se confruntă pacienții cu aceste boli rare. Cea mai mică pacientă cu hipoparatiroidism, care a venit la conferință alături de părinții ei, se numeşte Eliza și are trei ani. Fetița suferă de o boală rară caracterizată prin lipsa funcționării glandelor paratiroide, care duce la scăderea severă a nivelului de calciu din organism și poate provoca convulsii periculoase.
Părinții Elizei au adus în atenția autorităților lupta zilnică pe care o duc pentru fiica lor, de la procurarea medicamentelor greu accesibile în România, până la monitorizarea strictă a nivelului calciului, în lipsa unui protocol național pentru această boală rară. Tratamentul salvator pentru micuță, un medicament lichid cu alfa-calcidol, îl obțin cu mare dificultate și pe căi neoficiale, din Statele Unite ale Americii.
Fetița nu poate înghiți capsulele standard, iar forma lichidă nu este disponibilă sau compensată în România.
„În România am încercat să aducem calcitriol lichid pe nevoi speciale și nu am reușit să-l aducem. Două ori am fost în audiență la domnul director la Unifarm, dar a zis că nu au resurse să-l aducă în țară. Costă 45 de euro o sticluță. Ar fi 90 de euro tratamentul pentru o lună de zile. Nu știu cum funcționează lucrurile acestea. De doi ani am vorbit cu cei de la Unifarm, mai trece un an și iar vorbesc”, a spus Oana Stoica Dinu, mama Elizei.
Și aceasta nu este singura problemă pe care o întâmpină. Zi de zi ei duc o luptă aprigă pentru ca micuța lor.
„Ar fi necesar un protocol la nivel național pentru astfel de boli pentru că eu, zi de zi, trebuie să-mi monitorizez copilul ca să nu ajungă din nou în convulsii. Nu am găsit o clinică unde să-i calculeze corect nivelul de calciu ionic din sânge. E mai complicat, trebuie analiza efectuată în două ore de la recoltare, iar momentul de față, în funcție de valorile calcemiei și albuminei, se calculează acest calciu ionic. Nu pot să-i dau mai mult calciu decât are nevoie, că deja are afectare nefrologică. Fără tratamentul potrivit, ne întoarcem pe secția de neurologie. Ce facem între timp? Spunem rugăciuni”, a detaliat tânăra mămică.
Dr. Luminiţa Cima, medic endocrinolog la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, este cea care are grijă de Eliza.
„Aș putea să zic că părinții mă ajută foarte mult în cazul Elizei. Până acum au reușit să procure calcitriolul din SUA. În prezent, am vorbit cu colegii care aduc medicamentul în România și o să încercăm să facem o soluție din el, astfel încât să testăm biodisponibilitatea soluției, să văd stabilitatea ei, dacă poate sau nu să fie administrat. (…) Este important să identificăm și să tratăm precoce această afecțiune pentru a evita complicațiile pe termen lung”, a punctat medicul.
De Ziua Mondială a Tiroidei, ENDO Pacienți – Asociația Pacienților cu Boli Endocrine le amintește românilor că prevenția, informarea și colaborarea cu medicul pot face diferența. Tiroida contează. Nu ignora semnalele corpului tău!
Dacă te confrunți cu oboseală inexplicabilă, fluctuații de greutate sau schimbări de dispoziție, nu ezita să ceri o evaluare endocrinologică.
Dacă ai factori de risc, istoric familial de boli autoimune sau ești gravidă, discută cu medicul tău despre testarea TSH, T3, T4 și anticorpi tiroidieni, ecografie tiroidiană.
Vezi și: Hipertensiunea Arterială: Cât de des ar trebui să-ți verifici tensiunea?
Urmărește-ne și pe:
Site – https://videomedicina.ro
Facebook – https://www.facebook.com/videomedicina
Instagram – https://www.instagram.com/videomedicina.ro/
@ Twitter – https://twitter.com/videomedicina
Abonează-te la canalul de YouTube! Click pe
© europontis.com | videomedicina.ro
videomedicina.ro Sănătatea pe înțelesul tuturor