De Ziua Internațională a Bolii Gaucher, FRBL lansează „Vocea Gaucher” – prima serie de podcasturi din România dedicată conștientizării acestei boli rare

 

De Ziua Internațională a Bolii Gaucher, FRBL lansează „Vocea Gaucher” – prima serie de podcasturi din România dedicată conștientizării acestei boli rare-videomedicina.ro

Comunicat de presă

De Ziua Internațională a Bolii Gaucher, FRBL lansează „Vocea Gaucher” – prima serie de podcasturi din România dedicată conștientizării acestei boli rare

1 octombrie 2025 București

În fiecare an pe 1 octombrie 2025, Fundația Română pentru Boli Lizozomale (FRBL) marchează Ziua Internațională de Conștientizare a Bolii Gaucher.

În România sunt peste 74 de pacienți adulți și 5 pacienți minori cu Boala Gaucher în evidențele medicilor, dar se estimează că există de 2-3 ori mai mulți pacienți decât cei diagnosticați. Boala Gaucher este încă necunoscută pentru mulți, iar simptomele sale – adesea confundate cu alte afecțiuni comune – duc la ani întregi de diagnostic întârziat.

Din acest motiv, FRBL lansează cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Bolii Gaucher, în premieră în România o serie de 7 podcasturi video: Vocea Gaucher. Fii informat. Fii protejat!, care își propune să aducă în atenția publicului larg semnele și simptomele bolii Gaucher, o afecțiune ultra-rară, dar tratabilă.

Seria „Vocea Gaucher” reunește voci de referință din domeniul medical, printre care:

  • Prof. dr. Dan Dumitrașcu, medic primar gastroenterologie și medicină internă
  • Șef lucr. dr. Diana Miclea, medic primar genetician, specialist pediatru și endocrinolog
  • Dr. Mirela Crișan, medic primar pediatru
  • Conf. dr. Ioan Onac, medic primar recuperare medicală și fizioterapie
  • Conf. dr. Camelia Alkhzouz, medic primar genetician, medic primar pediatru și specialist endocrinolog
  • Dan Varga, Medical Engagement Manager Rare Disease & Rare Blood Disorders, Sanofi Pharma Romania

Prin expertiza lor, acești specialiști oferă o perspectivă multidisciplinară asupra Bolii Gaucher, vorbind atât despre provocările diagnosticului, cât și aspectele legate de tratament, recuperare și viața pacienților.

Mioara Bălan, președintele FRBL, declară:
„Ziua Internațională de Conștientizare a Bolii Gaucher este un moment important pentru a crește conștientizarea cu privire la diagnosticarea acestei boli rare. Prin seria de podcasturi «Vocea Gaucher», ne dorim să informăm pacienții, familiile lor și medicii, astfel încât simptomele să fie recunoscute mai rapid și tratamentul să poată începe cât mai devreme. Educația și conștientizarea pot salva vieți.”

Primul podcast: Prof. dr. Dan Dumitrașcu despre Boala Gaucher:  ,,Este o boală șmecheră, trebuie să fii avizat ca s-o identifici!” este deja publicat pe siteul Videomedicina.ro, urmând ca pe parcursul lunii octombrie și noiembrie să fie publicate și celelalte podcasturi.

Proiectul este realizat de Videomedicina.ro cu sprijinul Sanofi.

Pentru mai multe informații, o puteți contacta pe Mioara Bălan, Președinte, Fundația Română pentru Bolile Lizozomale

Tel: (+40) 722 654 036

Mail: mioara72balan2008@yahoo.com / frbl@boli-lizozomale.ro

Website: https://boli-lizozomale.ro/boala-gaucher.html

 

‍ Urmărește-ne și pe:

 Site – https://videomedicina.ro
 Facebook – https://www.facebook.com/videomedicina
 Instagram – https://www.instagram.com/videomedicina.ro/
 Twitter – https://twitter.com/videomedicina

Abonează-te la canalul de YouTube! Click pe 🔔

© europontis.com | videomedicina.ro

Despre Alexandra Manaila

Alexandra Mănăilă este jurnalist specializat în domeniul medical, având o experiență de 25 de ani în mass media. Are background medical, a lucrat în sistemul sanitar și cunoaște problemele cu care se confruntă profesioniștii din sistem. A fost de-a lungul vremii coordonator al diverselor publicații din trusturi importante de presă adresate publicului larg, dar și la cele dedicate specialiștilor din domeniul sanitar. Creator de proiecte media inovatoare, a ocupat poziții de top management în companii, a lucrat și în firme mici, dar și în corporații, ca freelancer sau pentru propria companie. Este trainer în comunicare, formator de opinie și bune practici în jurnalism. A câștigat numeroase premii jurnalistice și având în vedere experiența vastă atât în presa scrisă cât și în audio-video și online, este solicitată și implicată în foarte multe proiecte legate de sănătate. Este adesea invitată să modereze și să prezinte dezbateri, conferințe, evenimente și gale organizate de societăți medicale, asociații de pacienți, la care participă autorități medicale, lideri de opinie. Cunoscătoare a sistemului medical atât din interior, cât și din exterior, pledează pentru cauzele pacienților români și este implicată în diverse colaborări cu asociațiile de pacienți dar și cu alți profesioniști din sănătate, atât din România cât și din străinătate.

Vezi și:

Adevărul despre inima femeilor. Simptomele „tăcute” care duc la infarct miocardic ( 1 )

Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de deces în rândul femeilor, însă simptomele sunt adesea diferite …