Cum poate fi îmbunătățit traseul pacientului cu dermatită atopică în România?

Dermatita atopică afectează nu doar pielea, ci și viața emoțională și socială a celor care trăiesc cu ea. Deși medicina oferă astăzi opțiuni terapeutice performante, mulți pacienți nu ajung la ele la timp. În România există deja instrumente moderne de evaluare, precum ADCT – Instrumentul de Control al Dermatitei Atopice sau ghidurile naționale dedicate care pot facilita monitorizarea corectă a bolii, dar ele trebuie mai bine integrate în traseul real al pacientului și în practica medicală de zi cu zi. Aceste subiecte vor fi în centrul discuțiilor din cadrul mesei rotunde „S-ar putea să trăiești cu dermatită atopică (DA). Dar asta nu înseamnă că trebuie să o suporți”, organizată de Revista Politici de Sănătate, iar Videomedicina.ro este partener media.

Masa rotundă va avea loc la București, pe 24 noiembrie 2025, începând cu ora 10:00 și face parte din campania națională „Spune DA” 2025. Evenimentul reunește medici dermatologi (reprezentanți ai Societății Române de Dermatologie), medici de familie (din Societatea Națională de Medicina Familiei), psihologi, pacienți și aparținători, precum și reprezentanți ai autorităților, care vor analiza împreună traseul pacientului cu dermatită atopică — de la momentul suspiciunii de boală, până la tratament și monitorizare eficientă.

Dermatita atopică nu este doar o problemă a pielii — afectează somnul, productivitatea, stima de sine și sănătatea mintală
Dermatita atopică nu este doar o problemă a pielii — afectează somnul, productivitatea, stima de sine și sănătatea mintală

O boală subestimată, cu impact major

Dermatita atopică afectează atât copiii, cât și adulții, însă este adesea confundată cu o simplă iritație sau alergie. În realitate, este o afecțiune inflamatorie cronică, asociată cu inflamația de tip 2, ce poate afecta profund somnul, performanța profesională, stima de sine și sănătatea mintală.

Literatura de specialitate  arată că dermatita atopică la adolescenţi şi adulţi se manifestă prin simptome precum prurit, tulburări de somn, anxietate şi depresie, acestea fiind printre cele mai frecvente. Costurile indirecte (pierderi de productivitate) au fost în medie mai mult decât dublul costurilor directe, respectiv costul direct mediu a fost de 4.411 USD/an, iar costurile indirecte de 9.068 USD/an.

Deși tratamentele moderne – inclusiv terapiile biologice – pot oferi un control foarte bun al bolii, datele arată că doar aproximativ 5% dintre pacienții eligibili beneficiază de aceste soluții. Restul pacienților, în special cei cu forme moderate sau severe, continuă să trăiască cu un nivel scăzut de control al bolii.

 ADCT evaluează nivelul de control al dermatitei atopice

ADCT (Atopic Dermatitis Control Tool -Instrumentul de Control al Dermatitei Atopice)este un chestionar validat științific, dezvoltat pentru a evalua nivelul de control al bolii din perspectiva pacientului. A fost creat de un grup internațional de experți în dermatologie și psihometrie, pentru a oferi un instrument simplu și rapid, care să poată fi folosit atât în consultațiile clinice, cât și în monitorizarea de la distanță.

ADCT conține 6 întrebări referitoare la:

  • intensitatea simptomelor (mâncărime, leziuni, somn etc.),
  • impactul asupra activităților zilnice,
  • starea emoțională,
  • percepția generală asupra controlului bolii.

Pacientul acordă un scor pentru fiecare item, iar scorul total (între 0 și 24) reflectă gradul de control:

  • 0–4 = boală bine controlată
  • 5–7 = control parțial
  • ≥8 = boală necontrolată

Chestionarul este aprobat și validat internațional (inclusiv de European Academy of Dermatology and Venereology – EADV) și permite monitorizarea obiectivă a evoluției bolii și a eficienței tratamentului.

Un studiu în rândul adulţilor cu DA a demonstrat că severitatea bolii şi timpul petrecut pentru gestionarea afecţiunii au cele mai puternice asocieri cu povara bolii („disease burden”), reliefând astfel că traseul pacientului, promptitudinea intervenţiei şi accesul la tratament contează mult.

Educație, colaborare și soluții digitale

Campania „Spune DA” își propune să îmbunătățească gradul de informare și educare privind dermatita atopică, promovând colaborarea interdisciplinară și utilizarea instrumentelor digitale validate pentru evaluare și monitorizare. De exemplu, ADCT poate fi utilizat digital, inclusiv prin aplicații mobile, ceea ce îl face foarte potrivit pentru telemedicină și urmărirea la distanță a pacienților. Participarea la masa rotundă este deschisă specialiștilor – dermatologi, medici de familie și psihologi – în limita locurilor disponibile. Cei interesați se pot înscrie prin e-mail la office@politicidesanatate.ro.

Platforma Videomedicina.ro este partener media oficial al acestei inițiative, continuând astfel angajamentul său în sprijinirea educației medicale și a dialogului interdisciplinar privind dermatita atopică, după ce a publicat un serial video intitulat „Dermatita atopică, dincolo de aparențe”, care a primit premiul special al Centrului pentru Jurnalism Independent. Seria explorează în profunzime experiențele pacienților – copii și adulți – care trăiesc cu această afecțiune, oferind o perspectivă autentică asupra provocărilor cotidiene și soluțiilor terapeutice disponibile.

Puteți consulta aici materialele din serialul video „Dermatita atopică, dincolo de aparențe” și afla mai multe despre:

Surse:

‍ Urmărește-ne și pe:

 Site – https://videomedicina.ro/\
 Facebook – https://www.facebook.com/videomedicina
 Instagram – https://www.instagram.com/videomedicina.ro/
 Twitter – https://twitter.com/videomedicina

© europontis.com | videomedicina.ro

Despre Alexandra Manaila

Alexandra Mănăilă este jurnalist specializat în domeniul medical, având o experiență de 23 de ani în mass media. Are background medical, a lucrat în sistemul sanitar și cunoaște problemele cu care se confruntă profesioniștii din sistem. Înțelege și vorbește limba pacienților, cunoaște și empatizează cu nevoile bolnavilor din România și le mediatizează prin intermediul proiectelor în care este implicată. A fost de-a lungul vremii coordonator al diverselor publicații din trusturi importante de presă adresate publicului larg, dar și la cele dedicate specialiștilor din domeniul sanitar. Creator de proiecte media inovatoare, a ocupat poziții de top management în companii, a lucrat și în firme mici, dar și în corporații, iar de mai bine de 7 ani este freelancer dar și asociat în EUROPONTIS.com SRL. Este trainer în comunicare, formator de opinie și bune practici în jurnalism, fiind co-fondator al Școlii de Boli Rare pentru jurnaliști. A câștigat numeroase premii jurnalistice și având în vedere experiența vastă atât în presa scrisă cât și în audio-video și online, este solicitată și implicată în foarte multe proiecte legate de sănătate. Este adesea invitată să modereze și să prezinte dezbateri, conferințe, evenimente și gale organizate de societăți medicale, asociații de pacienți, la care participă autorități medicale, lideri de opinie. Cunoscătoare a sistemului medical atât din interior, cât și din exterior, pledează pentru cauzele pacienților români și este implicată în diverse colaborări cu asociațiile de pacienți dar și cu alți profesioniști din sănătate, atât din România cât și din străinătate.

Vezi și:

Alexandra Antonescu despre dermatita atopică: ,,Dacă nu am cum să scap de ea, mai bine mă învăț să trăiesc cu ea”

Dermatita Atopică (DA) este cea mai frecventă boală inflamatorie dermatologică. 1 din 10 români cu …

videomedicina.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest website utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile sunt stocate în browserul Dvs. și efectuează funcții precum recunoașterea Dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru, ajutând astfel echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile.

Puteți ajusta toate setările cookie-ului prin navigarea filelor din partea stângă.