videomedicina.ro Sănătatea pe înțelesul tuturor
Acondroplazia este cea mai frecventă formă de nanism și una dintre cele mai complexe afecțiuni congenitale care afectează sistemul musculo-scheletal. Deși este cunoscută în primul rând prin statura mică, implicațiile ortopedice sunt mult mai ample și pot influența semnificativ mobilitatea, independența și calitatea vieții pacientului.
Într-un interviu acordat videomedicina.ro, Dr. Albert Stanciu, medic primar de ortopedie pediatrică, explică provocările cu care se confruntă copiii și adulții cu acondroplazie, importanța monitorizării ortopedice și rolul chirurgiei de alungire în managementul acestei afecțiuni.
O patologie care afectează întregul aparat locomotor
Potrivit Dr. Stanciu, acondroplazia nu înseamnă doar statură redusă, ci implică modificări la nivelul întregului sistem musculo-scheletal.
„Acondroplazia este poate cea mai ortopedică malformație congenitală care cuprinde tot sistemul musculoscheletal, de la coloană vertebrală, membre superioare și inferioare, până la statura scurtă.”
Pacienții pot dezvolta o gamă largă de probleme ortopedice: deviații de ax ale membrelor, inegalități de lungime, instabilități articulare, anomalii ale ligamentelor și meniscurilor sau tulburări de mers.
Manifestările diferă în funcție de vârstă. La copilul mic pot predomina deformările progresive ale membrelor inferioare, în timp ce, la adolescent și adult, apar probleme biomecanice generate de disproporția dintre segmentele osoase și masa musculară.
De ce este esențială monitorizarea în perioada de creștere
Specialistul subliniază că evoluția copiilor cu acondroplazie trebuie urmărită constant, deoarece perioada de creștere oferă oportunitatea corectării unor probleme înainte ca acestea să devină severe.
„Perioada de creștere este presărată cu incidente de parcurs. Pot apărea tulburări de statică, pot apărea tulburări de mers. Toate acestea trebuie văzute, monitorizate și intervenit la timp.”
În acest context, creșterea poate deveni un aliat terapeutic important. Intervențiile realizate la momentul potrivit pot ghida dezvoltarea osoasă, pot corecta deviațiile progresive și pot preveni complicații care, ulterior, ar necesita tratamente mai complexe.
Chirurgia de alungire: mai mult decât o procedură estetică
Dr. Albert Stanciu efectuează intervenții de alungire osoasă încă din anul 1994 și atrage atenția asupra unei percepții greșite frecvente: aceea că aceste operații ar avea exclusiv un scop cosmetic.
„Scopul nostru, al ortopezilor, nu este alungirea. Noi vrem să avem niște pacienți care să aibă o dezvoltare normală pentru afecțiunea lor, fără probleme de statică.”
În opinia medicului, indicația chirurgicală trebuie stabilită riguros. Alungirea poate fi justificată atunci când contribuie la o funcționalitate mai bună, la corectarea disproporțiilor dintre segmentele membrelor sau la atingerea unei înălțimi care facilitează integrarea într-un mediu construit, în general, pentru persoane de statură obișnuită.
„Alungirea strict estetică nu este acceptată peste tot, însă alungirea care te ajută să ajungi la o talie minimă funcțională sau să corectezi diferențe între segmentele osoase are indicație chirurgicală.”
De ce trebuie păstrată biomecanica membrului inferior
Una dintre lecțiile importante ale chirurgiei în acondroplazie este necesitatea păstrării proporțiilor dintre femur și tibie. Dacă un segment este alungit disproporționat față de celălalt, centrul de greutate se modifică, iar pacientul poate dezvolta probleme funcționale importante.
„Se schimbă centrul de greutate al corpului și atunci pacientul este predispus la căzături și la împiedicare.”
Din acest motiv, în protocoalele moderne de tratament sunt luate în calcul atât alungirea tibiei, cât și a femurului, astfel încât raporturile biomecanice să fie menținute cât mai aproape de normal.
Operații dificile pentru pacient, nu pentru chirurg
Deși tehnicile chirurgicale au evoluat considerabil în ultimele decenii, provocarea majoră rămâne perioada lungă de recuperare și impactul acesteia asupra vieții de zi cu zi a pacientului.
„Alungirea presupune un timp mare de îngrijire, o excludere din viața socială și o limitare a activității care uneori este greu de suportat.”
Experiența clinică a medicului arată că aproximativ trei sferturi dintre pacienți renunță la o a doua etapă chirurgicală după ce au trecut prin prima procedură.
„75% renunță la a doua intervenție.”
Această realitate evidențiază impactul fizic, psihologic și social al tratamentului, care trebuie discutat deschis cu pacienții și familiile lor înainte de începerea procesului terapeutic.
Când este momentul optim pentru intervenție
Nu toți copiii cu acondroplazie dezvoltă deformări severe ale membrelor inferioare. Există însă anumite particularități anatomice care pot favoriza apariția curburilor progresive.
Dr. Stanciu explică faptul că peroneul poate crește mai mult decât tibia, ceea ce contribuie la deformarea gambelor.
„Peroneul crește mai mult decât tibia și din cauza aceasta se produce încurbarea membrelor inferioare.”
Identificarea precoce a acestor modificări permite, în unele cazuri, aplicarea unor proceduri minim invazive, care pot preveni agravarea deformărilor și pot reduce necesitatea unor intervenții mai complexe în viitor.
Recuperarea și rolul activității fizice
Recuperarea după o procedură de alungire este îndelungată și necesită răbdare, atât din partea pacientului, cât și din partea familiei.
Potrivit medicului, durata consolidării osoase este de aproximativ trei ori mai mare decât perioada efectivă de alungire, iar revenirea completă la activitățile obișnuite poate dura peste un an.
În ceea ce privește activitatea fizică, înotul ocupă un loc special în procesul de recuperare.
„Din câte am observat la ei, cel mai avantajos în procesul de reeducare este înotul.”
Apa reduce solicitarea articulațiilor și permite dezvoltarea mobilității fără suprasolicitarea structurilor osoase și ligamentare.
Cum ar putea arăta viitorul chirurgiei de alungire
Noile tehnologii folosesc tije telescopice magnetice și electrice, care permit alungirea internă a osului, cu mai puțin disconfort pentru pacient. Totuși, aceste soluții nu sunt încă potrivite pentru majoritatea pacienților cu acondroplazie.
„Trebuie schimbată abordarea și trebuie să devină mai prietenoasă, mai ușor de tolerat.”
Canalul medular îngust al acestor pacienți limitează utilizarea implanturilor disponibile în prezent. Cercetările continuă însă, iar viitorul ar putea aduce soluții mai confortabile, mai eficiente și mai ușor de tolerat.
Mesajul pentru medicii care urmăresc copii cu acondroplazie
La finalul interviului, Dr. Albert Stanciu transmite un mesaj clar colegilor din alte specialități:
„Supravegherea pe parcursul creșterii. Asta este cheia.”
Monitorizarea atentă, identificarea timpurie a tulburărilor de mers și a deformărilor progresive, precum și colaborarea interdisciplinară cu ortopedul pediatric pot schimba semnificativ prognosticul acestor pacienți.
Acondroplazia este o afecțiune complexă, care necesită o abordare multidisciplinară și o supraveghere atentă încă din copilărie. Chirurgia de alungire nu reprezintă doar o intervenție pentru creșterea staturii, ci poate deveni un instrument important pentru îmbunătățirea funcției locomotorii și a calității vieții. După cum subliniază Dr. Albert Stanciu, succesul pe termen lung depinde în primul rând de monitorizarea corectă și de alegerea momentului optim pentru intervenție.
*Material realizat în parteneriat cu Asociația Oamenilor Mici, căreia îi mulțumim pentru sprijin.
Urmărește-ne și pe:
Site – https://videomedicina.ro/\
Facebook – https://www.facebook.com/videomedicina
Instagram – https://www.instagram.com/videomedicina.ro/
@ Twitter – https://twitter.com/videomedicina
© europontis.com | videomedicina.ro
