videomedicina.ro Sănătatea pe înțelesul tuturor
Ce se întâmplă atunci când lupta cu kilogramele nu mai începe și nu se termină cu o dietă restrictivă? La un an de la lansarea programului național DONA Lifestyle, care a cumulat aproape 2,7 tone pierdute, Gabriela Ștefan, directorul general al Fundației Echilibru Vita Nuova, vorbește deschis într-un interviu pentru Videomedicina.ro despre capcanele slăbitului clasic, stresul românilor și motivul pentru care obezitatea nu poate fi învinsă doar cu „voință”.
„Nu am vrut să construim încă un program de slăbit”
Alexandra Mănăilă: Fundația a pornit DONA Lifestyle în septembrie 2025. Ce nevoie ați identificat în România și ce v-a făcut să investiți într-un program atât de complex?
Gabriela Ștefan: Am pornit de la o realitate pe care o vedeam tot mai clar și care, dincolo de percepții, este confirmată și de date: România se confruntă astăzi cu o problemă majoră de sănătate metabolică. Mai mult de jumătate dintre adulți au exces ponderal sau obezitate, iar estimările internaționale plasează prevalența obezității în jurul unei treimi din populația adultă. În același timp, România se află printre țările europene cu cele mai ridicate rate de mortalitate prin boli cardiovasculare, acestea reprezentând peste jumătate din totalul deceselor.
Pentru mine, aceste cifre spun ceva mult mai important decât o statistică: în câteva decenii, stilul nostru de viață s-a schimbat profund, dar prevenția nu a ținut pasul. Mâncăm diferit, ne mișcăm mai puțin, trăim cu mai mult stres, dormim mai puțin, iar consecințele se văd în obezitate, diabet, boli cardiovasculare și în tot mai multe probleme metabolice care apar la vârste din ce în ce mai mici. Și, cu toate acestea, în România vorbim încă foarte mult despre slăbit, diete și soluții rapide și mult prea puțin despre prevenție, sănătate metabolică și schimbarea comportamentelor pe termen lung.
Am întâlnit foarte multe persoane care trecuseră prin ani de diete restrictive, încercări repetate, informații contradictorii și intervenții fragmentate. Slăbeau, puneau kilogramele la loc, începeau din nou, iar în tot acest proces lipsea un cadru coerent în care medicul, nutriția, componenta psihologică, activitatea fizică, educația pentru sănătate și monitorizarea să funcționeze împreună.
De aceea, DONA Lifestyle a fost gândit de la început ca un proiect multidisciplinar. Nu am vrut să construim încă un program de slăbit și nici o campanie punctuală de informare. Am vrut un program în care omul să fie privit în ansamblu, iar specialiștii și instrumentele de care are nevoie să fie aduse împreună într-un singur parcurs.
În același timp, am identificat un gol foarte mare în zona ONG. Până la acel moment nu exista, din perspectiva noastră, un proiect de o asemenea amploare, dezvoltat de un ONG și dedicat obezității într-o manieră integrată. Am considerat că este momentul ca și societatea civilă să intre serios în această zonă, nu doar prin mesaje de conștientizare, ci prin intervenție concretă.
Și spun asta fără falsă modestie: cred că DONA Lifestyle a deschis o direcție și a creat un trend. Am contribuit la mutarea conversației de la „câte kilograme ai slăbit?” către întrebări mult mai importante: ce se întâmplă cu sănătatea ta metabolică, ce comportamente poți schimba, ce riscuri putem identifica din timp și cum putem face ca această schimbare să reziste.
Un rol determinant în faptul că DONA Lifestyle a putut porni și s-a putut desfășura la această scară l-a avut susținerea DONA, a Grupului DONA. Un program atât de complex presupune resurse, infrastructură, parteneriate și, mai ales, încrederea de a investi în prevenție, unde rezultatele nu se construiesc peste noapte. Această susținere ne-a permis să transformăm o idee ambițioasă într-un program real, cu specialiști, analize, monitorizare, educație și continuitate.
Am ales, așadar, un program complex pentru că problema pe care încercăm să o rezolvăm este complexă. Nu putem separa alimentația de mișcare, sănătatea metabolică de starea emoțională sau informația de comportamentul de zi cu zi. DONA Lifestyle s-a născut tocmai din nevoia de a le aduce pe toate împreună.
Obezitatea nu este o problemă de voință
Alexandra Mănăilă: De ce a fost important pentru Fundație ca DONA Lifestyle să nu fie construit ca „un program de slăbit”, ci ca un program de educație pentru sănătate și management multidisciplinar al obezității?
Gabriela Ștefan: Pentru că obezitatea nu este doar despre kilograme și, cu atât mai puțin, doar despre voință. Dacă reducem totul la „trebuie să slăbești”, simplificăm excesiv o problemă care are componente medicale, metabolice, comportamentale, emoționale și sociale.
Am vrut de la început să ieșim din logica dietelor temporare și a rezultatelor spectaculoase pe termen scurt. Sunt foarte mulți oameni care au slăbit de mai multe ori, au ținut diete, au încercat tot felul de soluții și apoi au revenit la aceleași probleme. De multe ori nu informația lipsește, ci un cadru coerent și susținut în care omul să înțeleagă ce se întâmplă cu organismul lui și să poată schimba, pas cu pas, comportamentele care îi influențează sănătatea.
De aceea, pentru noi, educația pentru sănătate este esențială. Ne-am dorit ca participantul să nu plece din program doar cu mai puține kilograme, ci cu o mai bună înțelegere a propriului corp, a alimentației, a mișcării, a somnului, a stresului, a relației dintre emoții și mâncare și a riscurilor metabolice pe care le poate preveni sau monitoriza.
La fel de importantă a fost componenta multidisciplinară. Obezitatea nu poate fi abordată doar dintr-o singură perspectivă. De aceea am adus împreună medici, specialiști în psihonutriție, specialiști în activitate fizică, farmaciști, laboratoare de analize și echipa Fundației. Fiecare vede o parte din problemă, bet valoarea reală apare atunci când toate aceste perspective lucrează împreună și participantul primește un parcurs coerent, nu recomandări izolate.
Un alt lucru foarte important pentru noi a fost să construim un program fără judecată și fără stigmatizare. Oamenii care se confruntă cu obezitatea au auzit de multe ori că „trebuie doar să mănânce mai puțin și să se miște mai mult”. Noi credem că lucrurile sunt mult mai complexe. Rolul nostru nu este să culpabilizăm, ci să oferim acces la informație corectă, specialiști, instrumente de monitorizare, sprijin și o comunitate în care schimbarea să poată fi susținută. Și tocmai această comunitate a devenit, în timp, una dintre cele mai valoroase componente ale programului. S-a format un grup DONA Lifestyle care și-a căpătat propria voce. Participanții au început să se susțină între ei, să împărtășească experiențe și să ducă mai departe informația corectă despre sănătate.
Mărturisirea unui participant: „A fost primul program de slăbit în care nu am simțit că mi-e foame”
Îmi place să mă gândesc la beneficiarii Dona Lifestyle ca la absolvenții unei facultăți. Odată ce trec prin program, nu pleacă pur și simplu. Devin parte din ceea ce noi numim, firesc, Alumni DONA Lifestyle. Duc mai departe ceea ce au învățat către familie, prieteni, colegi și rude. Și lucrul acesta nu a rămas doar la nivel de comunitate sau de sentiment de apartenență. Alumni DONA Lifestyle ne-au adus efectiv noi participanți în ediția a doua. Recomandările lor, experiențele personale și încrederea transmisă mai departe au devenit o formă autentică de recrutare și validare a programului. Pentru mine, acesta este unul dintre cele mai puternice semne că intervenția a avut sens: când beneficiarul devine, la rândul lui, purtător de informație și ambasador al schimbării.
De aceea spun că DONA Lifestyle nu este un program de slăbit. Este un program de educație pentru sănătate, de management multidisciplinar al obezității și, tot mai mult, o comunitate care multiplică impactul dincolo de cele 100 de zile de intervenție.
Succesul nu se măsoară doar în kilograme
Alexandra Mănăilă: Cum ați definit succesul programului încă de la început? Era vorba în primul rând despre kilograme pierdute sau despre schimbarea comportamentelor?
Gabriela Ștefan: Kilogramele pierdute au fost importante, sigur. Sunt un reper concret și ne ajută să măsurăm progresul. Dar, pentru noi, succesul DONA Lifestyle nu a fost niciodată doar cifra de pe cântar.
Succesul a fost să vedem oameni care, după ani de încercări, încep să capete din nou încredere în ei. Oameni care înțeleg mai bine ce li se întâmplă, care încep să își organizeze altfel mesele, să se miște, să își urmărească sănătatea, să înțeleagă rolul somnului, al stresului și al mâncatului emoțional. Pentru mine, schimbarea adevărată începe atunci când omul nu mai simte că este „la dietă”, ci că învață să aibă grijă de el. Și mi-a rămas în minte ce ne-a spus unul dintre participanți: „A fost primul program de slăbit în care nu am simțit că mi-e foame.”
Succesul a fost și faptul că oamenii au rămas cu noi. Un program de 100 de zile nu este simplu. Entuziasmul de început nu este suficient dacă nu există sprijin, încredere și sentimentul că cineva este acolo cu tine. Faptul că participanții au continuat să vină, să întrebe, să participe și să se implice ne-a arătat că programul răspundea unei nevoi reale.
Dar, pentru mine, succesul DONA Lifestyle este și despre echipă. În jurul programului s-a format o echipă extraordinară – medici, psihonutriționiști, farmaciști, traineri, specialiști în mișcare și oamenii Fundației. O echipă în care s-a pus foarte mult suflet, nu doar foarte multă muncă. Și cred că participanții simt imediat diferența dintre un program în care fiecare își face strict partea lui și unul în care oamenii chiar comunică, se implică și trag în aceeași direcție.
Medicii au avut aici un rol important. Calitatea lor profesională, empatia și felul în care au știut să asculte, să explice și să se apropie de oameni au construit foarte multă încredere. Pentru mine, faptul că participanții ne-au acordat scoruri atât de mari de încredere și au apreciat atât de mult relația cu medicii este una dintre cele mai importante forme de validare pe care le putea primi programul.
Au venit apoi și recunoașterile internaționale, care ne-au bucurat enorm. Dar eu nu le văd ca pe niște trofee ale Fundației, ci ca pe o confirmare a unei munci colective. Fundația a construit cadrul și a ținut toate lucrurile împreună, însă calitatea medicilor, implicarea specialiștilor, munca echipei și încrederea participanților sunt cele care au dat valoare reală programului.
Sigur că ne uităm la kilograme, la centimetri, la analize și la indicatorii metabolici. Dar eu mă uit și la altceva: la omul care, la final, spune „acum înțeleg”, „acum știu ce am de făcut”, „acum simt că pot”.
Pentru mine, acesta este succesul adevărat al DONA Lifestyle: nu doar să pierzi kilograme în 100 de zile, ci să câștigi încredere, autonomie, informație și sentimentul că schimbarea chiar este posibilă.
Lecțiile primului an și maturizarea ediției a doua
Alexandra Mănăilă: Prima ediție a avut 245 de participanți și s-a încheiat cu 1.499,89 kg pierdute și 1.759,2 cm reduși din circumferința taliei. Ce ați considerat cel mai important rezultat după încheierea primei ediții?
Gabriela Ștefan: Cifrele ne-au bucurat enorm, bineînțeles. Sunt rezultate concrete și importante. Dar, dacă mă întrebați care a fost pentru mine cel mai valoros rezultat, nu aș spune că au fost kilogramele sau centimetrii.
Am avut cândva un profesor care spunea că, după ce ai învățat, uiți multe dintre informațiile pe care le-ai memorat. Dar a învăța nu înseamnă să memorezi tot, ci să știi unde să cauți informația de care ai nevoie și cum să o folosești. Așa văd eu și DONA Lifestyle.
Nu ne-am dorit ca participanții să plece din program cu o listă de reguli pe care să le respecte cât timp sunt cu noi. Ne-am dorit să plece știind ce să urmărească, ce întrebări să pună, când să ceară ajutor, cum să aleagă mai bine și cum să se întoarcă la informația corectă atunci când au nevoie. Pentru mine, aici este una dintre cele mai mari reușite ale primei ediții: oamenii au devenit mai informați, mai autonomi și mai siguri pe ei.
Și cred că educația a avut un rol foarte important în creșterea stimei de sine. Când un om începe să înțeleagă ce i se întâmplă și vede că poate face schimbări reale, începe să se privească diferit. Nu se mai vede doar prin prisma kilogramelor sau a încercărilor nereușite din trecut. Începe să vadă că poate lua decizii bune pentru el, că poate avea rezultate și că poate continua. Am văzut participanți care au intrat în program cu foarte puțină încredere, după ani de diete, frustrări și sentimentul că „la mine nu mai funcționează nimic”, iar la final vorbeau altfel despre ei înșiși. Nu doar „am slăbit”, ci „am înțeles”, „am reușit”, „știu ce am de făcut mai departe”. Pentru mine, această schimbare de perspectivă este uriașă.
Prima ediție ne-a mai arătat și că modelul funcționează. Oamenii au rămas în program, s-au implicat, au avut încredere în echipă și au construit relații între ei. Dintr-un grup de participanți s-a născut o comunitate care a continuat să existe și după încheierea celor 100 de zile.
Așa că, dacă ar fi să aleg cel mai important rezultat al primei ediții, aș spune că nu a fost doar faptul că oamenii au slăbit. A fost faptul că au plecat din program mai informați, mai autonomi și cu mai multă încredere în ei.
Pentru că, în final, educația pentru sănătate nu înseamnă să îi spui omului permanent ce să facă. Înseamnă să îl ajuți să știe singur ce are de făcut atunci când tu nu mai ești lângă el.
Alexandra Mănăilă: Ce v-a arătat prima ediție că trebuie schimbat sau îmbunătățit în ediția a doua?
Gabriela Ștefan: Prima ediție ne-a arătat că, oricât de bine ai construi un program, oamenii îți arată întotdeauna cum îl poți face mai bun. Așa că ediția a doua nu a fost o simplă repetare, ci o reconstrucție bazată pe tot ce am învățat din prima experiență.
Una dintre cele mai importante schimbări a fost flexibilitatea accesului la consultații. În ediția a doua, participanții pot avea consultații fizice, online sau într-o formulă hibridă. Și am vrut să păstrăm libertatea reală de alegere. Avem, spre exemplu, persoane din sud-vestul țării care au optat pentru un medic din nord-vest și bucureșteni care au preferat un medic din sud-est. Pentru mine, lucrul acesta spune foarte mult: oamenii nu trebuie limitați de geografie atunci când își găsesc medicul în care au încredere.
Tocmai de aceea, fiecare medic colaborator a devenit și coordonatorul unei regiuni. Am vrut să putem spune, cu adevărat, că indiferent unde locuiește un participant, există o structură care îl poate susține.
Aceeași lecție am aplicat-o și în zona analizelor medicale. În prima ediție am lucrat cu un singur lanț de laboratoare. În ediția a doua am extins colaborările către mai multe rețele de laboratoare din București și din țară. Poate părea un detaliu logistic, bet pentru participant poate însemna foarte mult. Poate însemna să faci analizele aproape de casă, fără drumuri lungi, fără timp pierdut și fără un stres suplimentar. Iar când vorbim despre acces la sănătate, tocmai aceste lucruri mici devin foarte mari.
Am extins și componenta de activitate fizică, am introdus Pilates, am mărit numărul sesiunilor de sport și mișcare, am creat componenta Healthy Cooking, cu sesiuni live, și am extins rețeaua de farmacii și farmaciști voluntari. Am vrut ca DONA Lifestyle să fie mai ușor de integrat în viața oamenilor, nu ca oamenii să fie nevoiți să își reorganizeze complet viața în jurul programului.
Cred că aceasta a fost una dintre cele mai importante lecții ale primei ediții: nu este suficient să ai specialiști buni și un program bine gândit. Trebuie să fii suficient de flexibil încât omul să poată rămâne în program, chiar dacă are un job, o familie, locuiește la sute de kilometri distanță sau are un ritm de viață complicat. Așa că ediția a doua a devenit mai mare, dar mai ales mai apropiată de participant. Mai multe opțiuni, mai multe puncte de acces, mai multă libertate de alegere și mai puține bariere. Poate asta este, de fapt, maturizarea DONA Lifestyle: nu să cerem oamenilor să se adapteze programului, ci să învățăm noi cum să adaptăm programul la viața oamenilor.
Farmacia, mai aproape de participant
Alexandra Mănăilă: Cum ați decis să extindeți rețeaua de farmacii și farmaciști voluntari de la 10 la peste 50?
Gabriela Ștefan: Decizia a venit firesc după prima ediție. Am văzut că, dacă vrem ca DONA Lifestyle să devină cu adevărat un program național, nu era suficient să păstrăm aceeași structură la scară mai mare. Trebuia să construim o rețea care să ne permită să fim prezenți în mai multe comunități și să ajungem mai ușor la participanți din zone diferite ale țării.
În prima ediție am lucrat cu 10 farmaciști. Experiența ne-a arătat că această componentă poate susține foarte bine relația dintre program și participant, așa că, pentru ediția a doua, am decis să o extindem semnificativ. Am ajuns astfel la o rețea de peste 50 de farmacii și farmaciști voluntari. Extinderea nu a fost doar o creștere numerică. A fost o decizie legată de accesibilitate, acoperire națională și de dorința noastră de a reduce cât mai mult barierele geografice.
Am vrut ca un participant dintr-un oraș mai mic sau dintr-o altă regiune a țării să simtă că programul este la fel de accesibil pentru el ca pentru cineva din București sau dintr-un mare centru universitar. Pentru noi, acesta a fost unul dintre pașii importanți prin care DONA Lifestyle a trecut de la un proiect extins național la o rețea reală, capabilă să susțină participanți din cât mai multe zone ale țării. Pe scurt, am mărit rețeaua pentru că am vrut ca distanța să conteze din ce în ce mai puțin atunci când cineva are nevoie de acces la program.
Alexandra Mănăilă: Ce rol poate avea farmacia, într-un program de prevenție și management al obezității?
Gabriela Ștefan: Farmacia poate avea un rol mult mai important decât credem într-un program de prevenție. Este unul dintre puținele locuri din sistemul de sănătate în care oamenii intră firesc, fără programare, fără formalități și, de multe ori, fără teama pe care o pot avea în fața unui cabinet medical.
În DONA Lifestyle, vorbim despre Farmaciile DONA și despre farmaciști voluntari care au devenit un punct de sprijin real pentru participanți. Nu doar un loc în care se face o măsurătoare sau se transmite o informație, ci un loc în care omul poate reveni, poate întreba și poate primi ajutor concret.
Fiecare beneficiar a primit un kit de monitorizare: un cântar digital care măsoară, pe lângă greutate, și indicatori precum masa adipoasă, masa osoasă sau nivelul de apă din organism, un jurnal pentru completarea zilnică a datelor, un centimetru pentru măsurarea taliei, un glucometru digital cu teste și, după atingerea pragului de minimum 3 kilograme pierdute, participantul primea și un ceas smart. Participanții au primit instrucțiuni clare despre cum să folosească aceste dispozitive, inclusiv materiale video pentru instalarea aplicației asociate cântarului și pentru preluarea datelor. Dar știm foarte bine că nu toți oamenii se simt confortabil cu tehnologia. Pentru unii, instalarea unei aplicații, conectarea cântarului sau folosirea corectă a glucometrului pot fi dificile la început.
Aici intervenția farmaciștilor a fost extrem de importantă. Ei i-au ajutat pe participanți să înțeleagă cum se folosesc dispozitivele, cum se fac măsurătorile corect și cum se urmăresc datele. Uneori, acest tip de sprijin practic face diferența dintre a primi un instrument și a-l folosi cu adevărat.
Și există și partea care nu se vede în fișa programului: răbdarea. Să explici de două ori dacă este nevoie. Să arăți încă o dată cum se folosește cântarul sau glucometrul. Să îi dai omului încrederea că poate face singur data viitoare. Cred că aici farmacia își arată foarte bine rolul într-un program de prevenție: nu înlocuiește medicul și nici specialistul, bet poate transforma recomandările și instrumentele primite într-o rutină pe care participantul chiar o poate integra în viața de zi cu zi.
Pentru mine, asta înseamnă proximitate adevărată: nu doar să fii aproape geografic de participant, ci să fii aproape exact în momentul în care are nevoie de ajutor.
Inovație în ediția a doua: Healthy Cooking și Harta Kilogramelor Pierdute
Alexandra Mănăilă: A doua ediție a introdus Healthy Cooking, mai multe sesiuni de activitate fizică și o platformă digitală de monitorizare. Cum ați ales aceste componente?
Gabriela Ștefan: O parte importantă dintre schimbările din ediția a doua au venit direct din feedbackul participanților. Am ținut foarte mult să îi întrebăm ce a funcționat pentru ei, ce le-a lipsit și ce și-ar dori să fie diferit. Am cerut feedback și medicilor, pentru că ei au văzut programul dintr-o altă perspectivă și au putut identifica foarte clar unde era nevoie de ajustări.
Așa am ajuns să schimbăm structura programului. Am redus numărul sesiunilor de psihonutriție și am crescut numărul consultațiilor de nutriție. Am extins durata programului de la 100 de zile, în prima ediție, la 6 luni în ediția a doua. Am crescut numărul sesiunilor de fitness și am introdus un număr similar de sesiuni de Pilates. Tot din feedbackul participanților a venit și ideea de a include exerciții de fizioterapie în cadrul sesiunilor de fitness.
Pentru mine, asta a fost foarte important: să nu plecăm de la ideea că noi știm mai bine ce au nevoie oamenii. Programul trebuia să evolueze împreună cu ei. Iar Healthy Cooking a fost, recunosc, și o provocare pe care am vrut să ne-o asumăm. Ne-am dorit să arătăm concret că alimentația sănătoasă nu înseamnă mâncare tristă, fără gust și fără plăcere. Participanții sunt informați din timp ce rețete urmează să pregătim, primesc lista ingredientelor și cantitățile și pot găti în același timp cu specialistul, urmărind sesiunea live.
Fiecare rețetă este însoțită de informații calorice și nutriționale, de variante de înlocuire pentru anumite produse și de informații despre alergeni. Iar sesiunile sunt extrem de interactive. Participanții pot pune întrebări în timp real, iar atât medicul, cât și chef-ul le răspund pe loc. Pot întreba cu ce pot înlocui un ingredient, dacă un anumit produs li se potrivește, cum pot adapta rețeta sau ce înseamnă din punct de vedere nutrițional ceea ce gătesc. Și, sincer, unul dintre cele mai așteptate momente este finalul, când echipa Fundației, echipa de filmare, medicul și bucătarul gustăm împreună preparatele făcute în timpul live-ului. Este un moment foarte cald, foarte firesc și, de fiecare dată, cu multă veselie.
Și aici am avut și noi, cei din Fundație, propriile revelații. Am descoperit împreună cu participanții că poți să ții regim, să scazi în greutate și, în același timp, să mănânci gustos și sănătos. Inclusiv preparate dulci, cum sunt clătitele cu brânză de vaci și stafide.
Un alt element nou în ediția a doua este Harta digitală a kilogramelor pierdute. La finalul fiecărei luni, participanții ne trimit o fotografie a cântarului și greutatea înregistrată. Prin comparație cu luna anterioară putem urmări evoluția fiecăruia, iar datele sunt apoi centralizate și încărcate pe site sub forma unei hărți digitale. Putem vedea evoluția pe regiuni, numărul total de kilograme pierdute, numărul de participanți activi, bet și abandonurile. Pentru a avea o imagine cât mai corectă și mai completă, informațiile transmise de participanți sunt coroborate și cu rapoartele medicilor. Astfel, nu urmărim doar o cifră, ci încercăm să înțelegem evoluția participantului într-un context mai larg.
Pentru noi, harta este un instrument de monitorizare, pentru participanți este și o formă de motivație. Își văd progresul individual ca parte dintr-un efort colectiv, la nivel național.
Îmi place foarte mult ideea că fiecare kilogram pierdut de un participant devine un punct pe o hartă mai mare. Nu mai este doar progresul unui om, ci devine parte din povestea unei comunități întregi.
A doua ediție a fost, din acest punct de vedere, mai matură și mai apropiată de nevoile reale ale participanților. Nu am adăugat componente doar ca să avem „mai mult”, ci pentru că am înțeles mai bine ce îi ajută pe oameni să rămână implicați și să transforme recomandările în obiceiuri.
Alexandra Mănăilă: Până la finalul lunii iulie 2026, participanții din cele două ediții ajunseseră la 2.679,75 kg pierdute cumulat. Cum evitați ca astfel de cifre spectaculoase să devină mai importante decât oamenii și schimbările lor individuale?
Gabriela Ștefan: Cifrele sunt importante, pentru că ne arată dimensiunea impactului și ne ajută să măsurăm programul. Dar ele nu sunt niciodată mai importante decât oamenii din spatele lor.
2.679,75 de kilograme pierdute sună spectaculos. Dar, pentru mine, această cifră nu are valoare dacă uităm că ea este formată din sute de povești individuale, fiecare cu ritmul ei, cu dificultățile ei, cu momentele ei bune și cu momentele în care lucrurile au mers mai greu. Un participant poate pierde 20 de kilograme, altul 5, altul poate stagna o perioadă. Asta nu înseamnă că unul a „reușit”, iar altul nu. Poate că pentru cineva succesul a fost că a început să meargă pe jos în fiecare zi. Pentru altcineva, că și-a redus glicemia, că doarme mai bine, că nu mai mănâncă emoțional sau că a avut curajul să meargă la medic după ani în care a evitat asta. De aceea încercăm să nu transformăm programul într-un clasament și nici rezultatele într-o competiție. Nu vrem ca oamenii să simtă că valoarea lor este dată de câte kilograme au pierdut sau cât de repede au făcut-o. „Dacă numărăm kilogramele, am ajuns la aproape 2,7 tone – aproape cât cântărește un pui de balenă albastră la naștere. Dar cifrele sunt doar o parte din poveste.”
Harta kilogramelor pierdute este un instrument de motivare și de evaluare, bet nu este un podium. Ea arată un efort colectiv, nu stabilește cine este „cel mai bun”. Și cred că aici este una dintre responsabilitățile noastre cele mai mari: să păstrăm echilibrul între date și oameni. Să măsurăm, să nu reducem omul la o cifră. Să ne bucurăm de rezultate, să nu uităm ce a fost nevoie pentru ca ele să apară.
Pentru că, uneori, cel mai important progres nu apare pe cântar. Apare în felul în care un om începe să vorbească despre el însuși. În faptul că are mai multă încredere, că se simte mai bine în corpul lui, că are mai multă energie sau că simte că, în sfârșit, poate continua.
Așa că da, suntem mândri de cele 2.679,75 de kilograme pierdute. Dar suntem și mai mândri de oamenii care au făcut posibilă această cifră și de schimbările pe care nu le poți pune într-un tabel.
Ce urmează după program: Marea provocare
Alexandra Mănăilă: Care este, din perspectiva Fundației, cea mai mare provocare pentru un program de acest tip: atragerea participanților, menținerea lor în program sau menținerea schimbărilor după terminarea lui?
Gabriela Ștefan: Cred că cea mai mare provocare este ce se întâmplă după ce programul se termină.
Să atragi participanți este greu. Să îi păstrezi alături de tine timp de câteva luni este și mai greu. Dar adevărata probă începe atunci când nu mai există calendarul programului, consultația programată, mesajele regulate, workshopul sau pilatesul de săptămâna aceasta sau sentimentul că întreaga echipă este permanent lângă tine. Atunci revine viața de zi cu zi. Cu zile aglomerate, oboseală, stres, concedii, sărbători, probleme în familie, perioade în care nu ai chef să faci mișcare sau în care vechile obiceiuri par mult mai ușoare decât cele noi.
Și cred că trebuie să fim foarte sinceri cu oamenii: schimbarea nu este o linie dreaptă. Există perioade bune, există stagnări și există momente în care faci un pas înapoi. Important este ca acel pas înapoi să nu devină motivul pentru care abandonezi tot ce ai construit.
Tocmai de aceea, pentru mine, succesul unui astfel de program nu este ca participantul să devină dependent de DONA Lifestyle, ci exact invers: să ajungă într-un punct în care poate continua și fără noi. Să știe ce are de făcut, unde să caute informația corectă, când să ceară ajutor și, mai ales, să nu transforme o zi proastă sau câteva kilograme revenite într-un verdict asupra propriei persoane.
Probabil și acesta este unul dintre motivele pentru care, în ediția a doua, am extins programul de la 100 de zile la 6 luni. Am vrut să avem mai mult timp în care noile comportamente să se așeze în viața reală, nu doar să fie exersate cât timp participantul este într-un program. Iar aici cred că și comunitatea pe care am creat-o poate avea un rol foarte important. Dacă după terminarea programului rămâi conectat cu oameni care au trecut prin aceeași experiență, dacă poți întreba, împărtăși sau pur și simplu spune „am avut o săptămână grea”, atunci nu mai simți că trebuie să o iei de fiecare dată singur de la capăt.
Pentru mine, poate cea mai grea și cea mai frumoasă parte a DONA Lifestyle este aceasta: să îi fim alături omului suficient de mult încât, la un moment dat, să aibă încrederea că poate merge mai departe și fără să îl ținem noi de mână.
Un proiect românesc cu recunoaștere internațională
Alexandra Mănăilă: Programul a primit recunoașteri internaționale în 2026. Ce înseamnă pentru dumneavoastră validarea externă a unui proiect construit în România?
Gabriela Ștefan: Recunosc, ne-am bucurat foarte tare. Și cred că avem voie să spunem asta fără să părem lipsiți de modestie. Nu te apuci de un program ca DONA Lifestyle pentru premii, când muncești enorm, când sunt atât de mulți oameni implicați și când cineva din afara țării se uită la ceea ce ai construit și spune „da, proiectul acesta merită recunoscut”, sentimentul este ex-tra-or-di-nar!
Mai ales pentru că este un proiect construit în România. Cu medici români, farmaciști, specialiști, parteneri, participanți și o echipă a Fundației care a pus foarte mult suflet în el. Pentru mine, recunoașterea internațională spune și ceva foarte simplu: putem construi aici proiecte de sănătate care sunt relevante și dincolo de granițele României.
În 2026 au venit mai multe astfel de confirmări – inclusiv recunoașteri pentru Fundație și pentru DONA Lifestyle ca program de prevenție a obezității. Și, evident, când primești vestea, prima reacție este de bucurie. După aceea începi să te gândești la toate mailurile, telefoanele, tabelele, problemele rezolvate în ultimul moment și probabil își spui: „Bine, deci n-am făcut toate astea chiar degeaba!” (râde)
Dar, dincolo de glumă, premiile acestea aparțin unei echipe. Aparțin medicilor, a căror calitate profesională a fost esențială, farmaciștilor, specialiștilor, partenerilor, echipei Fundației și, foarte mult, participanților. Și aparțin, desigur, și Farmaciilor DONA, pentru că fără susținerea lor multe dintre ideile noastre ar fi rămas doar idei. Ne-au dat încrederea și sprijinul necesare ca să transformăm un proiect ambițios într-un program real, care a ajuns la oameni și a produs rezultate. Dacă participanții nu ar fi avut încredere în noi, dacă nu ar fi rămas alături de program și dacă rezultatele nu ar fi existat, nu am fi avut ce să prezentăm mai departe.
Și cred că validarea cea mai frumoasă este combinația dintre cele două lumi: pe de o parte, participanții care ne spun că programul le-a schimbat ceva în viață și ne acordă încrederea lor, iar pe de altă parte, o organizație internațională care privește proiectul din exterior și îi recunoaște valoarea. Când cele două se întâlnesc, începi să simți că ai construit ceva care chiar contează.
Și da, fără falsă modestie, cred că DONA Lifestyle a deschis o direcție. Poate chiar a creat un mic trend. Când am început, nu exista în zona ONG un program național de această amploare dedicat obezității și prevenției într-o manieră integrată. Dacă faptul că noi am făcut primul pas îi determină și pe alții să construiască proiecte similare, cu atât mai mult bine. În sănătate, nu cred că trebuie să ne fie teamă de „concurență”. Mi-ar plăcea să existe cât mai multe inițiative bune.
Așa că premiile ne bucură, sigur. Le punem frumos pe raft, facem și fotografia de rigoare – doar nu ne prefacem că nu ne place! –adevărata lor valoare este că ne dau curaj să mergem mai departe și ne confirmă că un proiect pornit în România poate avea standard, relevanță și voce internațională.
Alexandra Mănăilă: Ce ați învățat despre colaborarea dintre medici, psihonutriționiști, specialiști în activitate fizică, farmaciști și echipa Fundației?
Gabriela Ștefan: Am învățat, în primul rând, că o echipă multidisciplinară nu înseamnă să pui mai mulți specialiști foarte buni unul lângă altul și să presupui că lucrurile vor funcționa automat. Ar fi minunat să fie atât de simplu. Dar nu este. Trebuie să îi faci să lucreze cu adevărat împreună, să comunice și să privească același om din perspective diferite, fără ca fiecare să rămână doar în „pătrățica” lui.
Medicul vede partea metabolică și medicală. Psihonutriționistul poate vedea relația cu mâncarea, emoțiile și comportamentele. Specialistul în mișcare vede ce poate face omul în mod realist cu corpul lui în acel moment. Farmacistul îl întâlnește aproape de casă și poate fi acel sprijin constant dintre două etape ale programului. Iar noi, cei din Fundație, trebuie să avem grijă ca toate aceste fire să rămână legate.
Cred că una dintre cele mai importante lecții a fost că nimeni nu deține singur tot răspunsul. Și asta nu slăbește rolul specialistului, dimpotrivă. Îl face mai valoros. Pentru că atunci când fiecare își aduce expertiza și are suficientă deschidere încât să asculte și perspectiva celuilalt, participantul primește ceva mult mai bun decât ar putea primi de la un singur profesionist.
Am mai învățat ceva: colaborarea adevărată cere și puțin orgoliu lăsat la ușă. (râde) Într-un program ca acesta, nu există „pacientul meu”, „participantul tău” sau „problema lor”. Există OMUL care a intrat în DONA Lifestyle și pentru care toți avem aceeași responsabilitate.
Iar echipa Fundației a avut, și are rolul de a ține toate aceste lumi împreună. Și aici nu vorbim doar despre coordonare medicală sau despre idei de program. Vorbim despre logistică, administrativ, organizare și, mai ales, despre foarte multă comunicare. Comunicăm permanent cu participanții, cu medicii, cu farmaciștii, cu trainerii, cu membrii Fundației, cu sponsorii, cu Consiliul Director. Uneori am senzația că jumătate din program înseamnă sănătate, iar cealaltă jumătate înseamnă să te asiguri că toată lumea știe ce are de făcut și când (râde).
Pe hârtie ai proceduri, calendare și responsabilități. În viața reală ai oameni, schimbări de program, întrebări, situații neprevăzute și foarte multe mesaje. Iar rolul nostru este să facem ca toate acestea să nu se simtă haotic pentru participant, ci coerent și simplu.
Ce mi-a plăcut foarte mult a fost să văd că, în timp, nu s-a construit doar o echipă profesională, ci și una umană. Oameni care au început să aibă încredere unii în ceilalți, să se consulte, să se ajute și să se bucure împreună de rezultatele participanților.
Și cred că participanții simt imediat lucrul acesta. Simt dacă în spatele programului există mai mulți specialiști care lucrează separat sau o echipă care vorbește aceeași limbă. Poate asta este lecția cea mai importantă pentru mine: multidisciplinar nu înseamnă „mulți specialiști”. Înseamnă mulți specialiști care reușesc să lucreze ca o singură echipă, în jurul aceluiași om.
Viitorul prevenției în România
Alexandra Mănăilă: Dacă vă uitați la DONA Lifestyle peste primii săi trei ani, ce ați vrea să fi schimbat în România în ceea ce privește prevenția și abordarea obezității?
Gabriela Ștefan: Mi-aș dori ca, peste trei ani, să nu mai vorbim despre obezitate doar atunci când apar complicațiile. Să nu mai așteptăm diabetul, hipertensiunea, problemele cardiovasculare sau alte diagnostice ca să spunem: „acum trebuie să facem ceva”.
Mi-aș dori să vorbim mai devreme. Mai firesc. Mai puțin speriați și, mai ales, cu mai puțină judecată.
Cred că unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le schimbăm este felul în care privim omul care trăiește cu obezitate. Să ieșim din reflexul acela simplist: „mănâncă prea mult”, „nu are voință”, „ar trebui doar să slăbească”. În spatele kilogramelor pot exista probleme metabolice, emoționale, ani de diete, stres, lipsă de somn, sedentarism sau contexte de viață complicate. Omul nu poate fi redus la cifra de pe cântar.
Și mi-aș dori foarte mult să dispară stigmatizarea. Să nu mai existe glume, comentarii, etichete sau bullying legate de greutate. Obezitatea nu este un defect de caracter și nu spune nimic despre valoarea unui om. Cred că avem nevoie de mai multă empatie și de mai puțină judecată, inclusiv în familie, la școală, la locul de muncă și, uneori, chiar în sistemul medical.
Mi-aș dori ca prevenția să devină ceva normal. Să îți verifici periodic starea de sănătate înainte să te doară ceva. Să poți vorbi cu medicul despre greutate, alimentație, mișcare, somn sau stres fără rușine și fără sentimentul că ai venit „prea târziu”.
Și mi-aș dori ca educația pentru sănătate să înceapă mult mai devreme decât începe astăzi. Nu când ajungem la 40 sau 50 de ani și încercăm să reparăm ce am construit în zeci de ani. Copiii ar trebui să înțeleagă de mici ce înseamnă mâncarea, mișcarea, corpul lor, echilibrul. Nu să numere obsesiv calorii, Doamne ferește, ci să aibă o relație firească și sănătoasă cu toate acestea.
Aș mai vrea să se schimbe ceva: accesul. Prevenția nu ar trebui să fie un privilegiu al celui care locuiește într-un oraș mare, își permite consultații private și știe exact la ce specialist să meargă. Omul dintr-un oraș mic sau dintr-o zonă mai izolată ar trebui să aibă aceeași șansă de a primi informație corectă, screening și sprijin.
Și, poate puțin egoist, mi-aș dori ca peste trei ani să putem spune că DONA Lifestyle a avut și el o mică parte în această schimbare. Nu că a rezolvat problema obezității în România — dacă reușim asta în trei ani, promit că ne apucăm imediat și de pacea mondială (râde), dar că am ajutat la schimbarea conversației.
Că am făcut oamenii să vorbească despre prevenție. Că am arătat că obezitatea trebuie abordată multidisciplinar. Că am redus puțin rușinea și stigma. Că am convins măcar o parte dintre oameni să meargă mai devreme la medic, să își facă analizele, să învețe și să ceară ajutor fără teamă.
Și mi-ar plăcea ca DONA Lifestyle să nu rămână „proiectul acela frumos al Fundației”. Mi-ar plăcea să vedem tot mai multe programe, inițiative, medici, organizații și instituții care merg în aceeași direcție. Dacă peste trei ani vor exista multe proiecte mai bune decât al nostru, eu chiar o să mă bucur. Ar însemna că s-a mișcat ceva.
Pentru că, în final, ambiția noastră nu este să fim singurii care facem prevenție. Ambiția este ca, într-o zi, prevenția, respectul și lipsa stigmatizării să fie atât de firești în România încât să nu mai pară ceva extraordinar.
Alexandra Mănăilă: Care este următorul pas pentru DONA Lifestyle: extindere, dezvoltarea componentei digitale, mai multe centre, mai mulți beneficiari sau o aprofundare a modelului existent?
Gabriela Ștefan: Cred că răspunsul cel mai sincer este: toate, bet nu toate deodată și nu cu orice preț! Sigur că ne dorim ca DONA Lifestyle să ajungă la mai mulți oameni. Ne dorim o acoperire mai bună la nivel național, o rețea mai mare de specialiști și parteneri și acces mai ușor pentru oameni, indiferent unde locuiesc. Nu vreau să intrăm în cursa aceea în care succesul unui program se măsoară doar în „anul trecut am avut 400, anul acesta trebuie să avem 800”. Pentru mine, mai mulți beneficiari au sens doar dacă reușim să păstrăm calitatea și apropierea de fiecare participant.
Cred că următorul pas important este, de fapt, maturizarea modelului. Să păstrăm ceea ce funcționează, să renunțăm fără nostalgie la ceea ce nu funcționează suficient de bine și să continuăm să ascultăm oamenii. DONA Lifestyle nu trebuie să devină mai mare doar de dragul de a fi mai mare. Trebuie să devină mai bun.
Componenta digitală va avea un rol foarte important în etapa următoare. Ne dorim să dezvoltăm aplicația DONA Care. Nu doar ca pe o aplicație în care introduci o greutate și primești un grafic, ci ca pe un instrument care să țină la un loc parcursul de sănătate al participantului. Să își poată monitoriza greutatea, glicemia, tensiunea arterială, aportul caloric și alți indicatori, să aibă calculul automat al IMC-ului, să își poată încărca și păstra cronologic analizele medicale și, cu acordul său, să poată transmite informațiile relevante medicului. Vrem să digitalizăm inclusiv înscrierea în program, consimțământul GDPR și o parte din administrarea relației dintre participant și medic. Pentru noi ar însemna mai puțină birocrație și o imagine mult mai coerentă asupra evoluției fiecărui om.
Bet am o convingere foarte puternică: tehnologia trebuie să ne ajute să fim mai aproape de om, nu să pună un ecran între noi și el. Dacă într-o zi aplicația ne spune foarte elegant că un participant are o problemă, tot va trebui să existe un om care să îl întrebe: „Ești bine? Cu ce te putem ajuta?”
Un alt pas la care țin foarte mult este dezvoltarea unei componente sociale. Mi-aș dori să putem susține, la nivel național, aproximativ 20-30 de cazuri pentru persoane fără loc de muncă sau fără venituri, pentru care accesul la un astfel de program ar fi altfel foarte dificil. Și mi-ar plăcea ca aici să putem atrage inclusiv un sponsor din retail, care să poată asigura și un sprijin alimentar. Pentru că prevenția nu trebuie să fie doar pentru cei care își permit să participe.
Vrem să ducem mai departe și componenta Healthy Cooking. Una dintre ideile care îmi plac foarte mult este realizarea unei cărți de bucate online, cu rețete din sesiunile de „Gătit sănătos”, dar și cu rețete propuse de participanți. Fiecare rețetă ar urma să vină cu informații nutriționale, explicații medicale și variante de adaptare. Va fi un material viu, practic și accesibil, publicat pe site și, de ce nu, disponibil printr-un abonament foarte accesibil.
Și, poate una dintre direcțiile cele mai dragi mie, este dezvoltarea unei comunități Alumni DONA Lifestyle. Absolvenții programului pot rămâne conectați prin activități de grup, întâlniri online și sesiuni educaționale. Mi-ar plăcea foarte mult ca, în timp, unii dintre ei să meargă inclusiv în licee și să vorbească despre experiența lor, despre prevenție, despre relația cu corpul și despre ce au învățat. Cred că au o credibilitate pe care niciun pliant și nicio campanie nu o pot înlocui. Ei pot deveni, în mod firesc, ambasadorii proiectului.
Pentru următoarea ediție ne gândim și la o durată de aproximativ patru luni și jumătate, tocmai pentru a păstra intensitatea și eficiența programului, bet într-o formulă care să fie cât mai ușor de integrat în viața participanților.
Așa că nu văd următorul pas ca pe o singură bifă: „mai multe centre” sau „mai mulți beneficiari” sau „mai mult digital”. Îl văd ca pe o combinație între extindere, accesibilitate, componentă socială, digitalizare și comunitate.
Și, dacă mă întrebați ce mi-aș dori cel mai mult, răspunsul este destul de simplu: ca DONA Lifestyle să crească, dar să nu-și piardă sufletul pe drum.
Pentru că putem digitaliza aproape orice. Putem face hărți, aplicații, rapoarte și dashboarduri foarte frumoase, dar la final, tot despre oameni este vorba. Despre omul care are nevoie de informație, de sprijin, de o șansă în plus și, uneori, pur și simplu de cineva care să-i spună: „Suntem aici. Hai să vedem împreună ce putem face.”
Un mesaj pentru cei care și-au pierdut speranța
Alexandra Mănăilă: Și, poate cel mai important, ce ați spune unei persoane care citește despre rezultatele programului, dar crede că „pentru ea nu mai funcționează nimic”, după ani de diete și încercări nereușite?
Gabriela Ștefan: I-aș spune, înainte de orice, că înțeleg de ce simte asta. După ani de diete, restricții, începuturi de luni, promisiuni făcute sieși, kilograme pierdute și apoi puse la loc, este foarte ușor să ajungi să crezi că problema e la tine. Că „nu ai voință”, că „nu ești în stare”, că „la tine nu funcționează nimic”.
Și tocmai aici cred că trebuie schimbată conversația. Poate că nu tu ai eșuat. Poate că au eșuat metodele care ți-au cerut prea mult, prea repede, prea rigid. Poate că ai încercat soluții care nu au ținut cont de cine ești, de cum trăiești, de sănătatea ta, de stresul tău, de somnul tău, de relația ta cu mâncarea.
I-aș spune că nu trebuie să înceapă încă o „dietă”. Poate trebuie doar să înceapă altfel. Cu o analiză. Cu o discuție sinceră cu un medic. Cu un pas mic. Cu zece minute de mers pe jos. Cu o masă mai bine aleasă. Cu întrebarea „ce pot face azi pentru mine?”, nu „cum repar totul de mâine?”.
Și, mai ales, i-aș spune să nu se mai pedepsească!
Am văzut oameni care au intrat în DONA Lifestyle convinși că au încercat tot. Oameni obosiți, dezamăgiți, uneori aproape rușinați să mai creadă că se poate. Iar schimbarea nu a început neapărat în ziua în care cântarul a arătat mai puțin. De multe ori a început în ziua în care au spus: „Bine, mai încerc o dată, dar de data asta nu singur.” Cred că asta este foarte important. Să nu fii singur.
Să existe un medic care te ascultă. Un farmacist care te întreabă cum ești. Un trainer care adaptează exercițiul pentru tine. Un om din echipa Fundației care îți răspunde la mesaj. Un alt participant care îți spune: „Și eu am trecut prin asta.”
Uneori, schimbarea începe exact în momentul în care cineva îți redă puțin din încrederea pe care ai pierdut-o în tine.
Și i-aș mai spune ceva: progresul nu arată la fel pentru toată lumea. Pentru unii poate însemna 10 kilograme. Pentru alții poate însemna că dorm mai bine, că au mai multă energie, că au curaj să meargă la medic, că își fac analizele, că nu mai mănâncă din vinovăție sau că se uită în oglindă cu mai puțină asprime.
Nu există un singur fel de a reuși!
Așa că unei persoane care spune „pentru mine nu mai funcționează nimic” i-aș răspunde foarte simplu: „Poate nu ai nevoie de încă o încercare. Poate ai nevoie de un alt fel de sprijin.”
„Poate nu ai nevoie de încă o încercare. Poate ai nevoie de un alt fel de sprijin.” (Gabriela Ștefan)
Și poate, pentru prima dată după mult timp, să nu își mai propună să fie perfectă. Doar să înceapă.
Pentru că, uneori, cel mai curajos lucru nu este să slăbești. Este să mai crezi o dată că se poate.
Urmărește-ne și pe:
Site – https://videomedicina.ro/\
Facebook – https://www.facebook.com/videomedicina
Instagram – https://www.instagram.com/videomedicina.ro/
@ Twitter – https://twitter.com/videomedicina
© europontis.com | videomedicina.ro
