Expunerea la radon, a doua cauză de cancer pulmonar după fumat

Autor:   Dr. Natalia Staver, medic specialist imagistică și radiologie medicală, Republica Moldova

Cancerul pulmonar este al doilea cel mai întâlnit tip de cancer în Europa în rândul bărbaților (după cancerul de prostată) și al treilea cel mai întâlnit în cazul femeilor (după cancerul de sân și cel de colon și rect). Dintre toate cancerele, cel pulmonar are cea mai mică rată de supraviețuire la 5 ani, de 17%. Prin comparație, rata de supraviețuire la 5 ani în cele mai frecvente alte tipuri de cancer este semnificativ mai mare: în cancer colorectal 65%; în cancer de sân 89%, în cancer de prostată 99%.

Cancerul de plămân fără celule mici sau non-microcelular reprezintă 85–90% din numărul total de cazuri de cancer de plămân. Din nefericire, boala începe să se manifeste când deja este într-un stadiu avansat, astfel încât tratamentul curativ nu este posibil în aproximativ 90% dintre cazuri.

Cauza cancerului pulmonar nu este cunoscută, însă există mai mulți factori de risc asociați cu apariția tumorilor maligne primare la acest nivel.

Factori de risc

–      Fumatul este cauza principala a cancerului pulmonar în peste 80% dintre cazuri. Comparativ cu nefumătorii, cei care fumează au un risc de 25 de ori mai mare de a dezvolta cancer pulmonar. Dintre persoanele diagnosticate, se estimează că 40% sunt fumători activi, 45% sunt foști fumători, iar 15% nu au fumat niciodată;

–      Expunerea la radon la persoanele neexpuse profesional este a doua cauză de cancer pulmonar după fumat. Radonul este un gaz radioactiv inodor și incolor, produs de uraniul din sol, devenind parte a aerului respirat în locuințe. Cei mai afectați sunt locuitorii blocurilor de la parter și cei ce locuiesc la casă;

–      Alți poluanți interiori, de ex. fum de cărbune;

–      Expunerea la azbest (predispune mai ales la mezoteliom pleural) și alți agenți cancerigeni care pot fi inhalati (praf de lemn, vapori de sudură, arsenic, metale industriale, nichel, beriliu și crom); cei mai expuși sunt angajații din industria de prelucrare a oțelului, nichelului, cromului și a cărbunelui;

–      Poluarea aerului în mediul urban sau industrial;

–      Antecedente familiale de cancer pulmonar;

–      Radioterapia în zona toracelui;

–      Vârsta – peste 65 ani;

–      O dietă săracă în fructe și legume;

–      Uzul de alcool în exces este, de asemenea, un factor de risc important în apariția cancerului pulmonar.

Simptome

În cancerul pulmonar, simptomele apar tardiv, de aceea există o rată ridicată a mortalității prin cancer pulmonar. 90% dintre cazuri sunt diagnosticate în stadii inoperabile.

Principalele simptome sunt :

–      tuse persistentă;

–      expectorație cu sânge;

–      răgușeală;

–      junghi toracic;

–      dificultate în respirație;

–      subfebrilitate;

–      pierderea inexplicabilă a greutății;

–      oboseală marcantă;

–      infecții respiratorii joase repetate (pneumonii repetate, trenante)

Diagnostic

Diagnosticul cancerului pulmonar se face în baza anamnezei, examenului clinic și testelor de laborator și imagistice, completate de biopsia pulmonară care dă diagnosticul de certitudine.

Studiile recente au arătat că, în cazurile în care cancerul pulmonar este diagnosticat și operat atunci când are o dimensiune mai mică de 1 cm, rata de supraviețuire este mai mare de 90%.

Cele mai frecvente investigații care conduc către diagnostic sunt testele imagistice și biopsia:

–      Radiografia

–      CT (computer tomograf) de torace– utilizează echipamente speciale cu radiații X pentru a obține imagini 3D și transversale ale structurilor din interiorul corpului. Indică locația, dimensiunea și formă unei tumori pulmonare, ganglioni limfatici mai mari.

Biopsia

Singura investigație care poate pune diagnosticul de certitudine este examinarea anatomopatologica a unui fragment de țesut sau a altui material biologic.

Prognostic

Medicii găsesc adesea cancerul în stadii avansate, când este mai puțin tratabil. Rată de supraviețuire la 5 ani pentru pacienții cu boală avansată este de doar 4%. Depistat precoce, rata de supraviețuire la 5 ani poate crește până la 75%, multe dintre tipurile de cancer pulmonar putând fi curabile, dacă sunt identificate într-o etapă de dezvoltare timpurie. La momentul actual, pentru a crește șansele de vindecare a acestei afecțiuni, se vorbește tot mai mult despre screeningul cancerului pulmonar, depistarea la timp și terapiile personalizate.

Screening

ASCO (Asociația americană de oncologie clinică) recomandă efectuarea screeningului cancerului pulmonar la persoanele care fumează sau care au renunțat la fumat:

  • Screeningul anual cu o scanare CT cu doze reduse este recomandat persoanelor cu vârstă cuprinsă între 55 și 74 de ani, care au fumat timp de 30 de ani sau mai mult. De asemenea, este recomandat pentru cei cu vârstă cuprinsă între 55 și 74 ani care au renunțat în ultimii 15 ani.

Prevenție

–  renunțarea la fumat;

–  reducerea concentrației de radon sau fum în casă, prin ventilație adecvată și diminuarea poluanților inhalați, fie profesional, fie în marile aglomerații urbane;

– consumul de fructe și legume crude și reducerea consumului de alcool contribuie la atenuarea riscului de cancer.

Bibliografie:

  1. https://www.who.int/
  2. https://gco.iarc.fr/
  3. https://www.iarc.who.int/
  4. https://www.wcrf.org/cancer-trends/worldwide-cancer-dată/
  5. https://www.asco.org/

Photo by Robina Weermeijer on Unsplash

Mai puteți afla când se indică radiografia pulmonară, CT sau RMN pentru diagnosticarea cancerului pulmonar

Investigații necesare pentru diagnosticarea cancerului pulmonar

_____________________________________________________

Vă invităm să urmăriți materialele jurnalistice produse de noi și pe:

© europontis.com

 

 

Despre VIDEOMEDICINA.ro

VIDEOMEDICINA.ro - proiect educațional pentru publicul larg în care se face educație pentru sănătate

Vezi și:

O nouă epidemie de rujeolă în România, după 7 ani. E doar începutul!

Ministerul Sănătății a declarat, pe 5 decembrie 2023, epidemie de rujeolă la nivel național. S-au …

Lasă un răspuns