Alexandra Manaila

Alexandra Mănăilă este jurnalist specializat în domeniul medical, având o experiență de 25 de ani în mass media. Are background medical, a lucrat în sistemul sanitar și cunoaște problemele cu care se confruntă profesioniștii din sistem. A fost de-a lungul vremii coordonator al diverselor publicații din trusturi importante de presă adresate publicului larg, dar și la cele dedicate specialiștilor din domeniul sanitar. Creator de proiecte media inovatoare, a ocupat poziții de top management în companii, a lucrat și în firme mici, dar și în corporații, ca freelancer sau pentru propria companie. Este trainer în comunicare, formator de opinie și bune practici în jurnalism. A câștigat numeroase premii jurnalistice și având în vedere experiența vastă atât în presa scrisă cât și în audio-video și online, este solicitată și implicată în foarte multe proiecte legate de sănătate. Este adesea invitată să modereze și să prezinte dezbateri, conferințe, evenimente și gale organizate de societăți medicale, asociații de pacienți, la care participă autorități medicale, lideri de opinie. Cunoscătoare a sistemului medical atât din interior, cât și din exterior, pledează pentru cauzele pacienților români și este implicată în diverse colaborări cu asociațiile de pacienți dar și cu alți profesioniști din sănătate, atât din România cât și din străinătate.

Sărbători de iarnă fără kilograme în plus – sfaturi esențiale de la dr. Oana Parlițeanu, medic nutriționist

Dr. Oana Parlițeanu, medic nutriționist

Sărbătorile de iarnă sunt momente de bucurie în familie și cu prietenii. Tradițiile și mâncărurile specifice de Crăciun și Revelion, atât de apetisante, pot fi pentru persoanele care se confruntă cu obezitatea o mare provocare. Însă cu câteva reguli simple, mesele festive pot fi savurate fără vinovăție. Dr. Oana Parlițeanu, …

Citiți mai mult »

Mușețel și gălbenele: Cum se transformă plantele medicinale în remedii naturale?

Astăzi, mușețelul și gălbenelele, pe numele lor științifice Calendula officinalis și Chamomilla vulgaris, reprezintă resurse terapeutice valoroase și accesibile tuturor, fiind integrate în medicamente convenționale, preparate homeopatice clasice (tincturi-mamă, diluții) sau în produse de gemoterapie (macerate glicerinice din muguri), oferind o soluție naturală cu profil de siguranță excelent și fără …

Citiți mai mult »

Cristi Stafie, adolescentul cu o boală rară și 20 operații, cucerește medalii la tenis de masă

Multe boli rare determină dizabilități fizice, cognitive sau senzoriale: limitări ale activității, necesitatea suportului de îngrijire, adaptarea locuinței, a locului de muncă sau a accesului la educație. Cristi Stafie, un adolescent în vârstă de 16 ani, deși suferă de o boală genetică rară și are deja 20 de intervenții chirurgicale …

Citiți mai mult »

Prof. dr. Dan Dumitrașcu: „Pacienții cu boala Gaucher de tip 1 sunt norocoși. Astăzi există tratament!”

Alexandra Mănăilă și prof. dr. Dan Dumitrașcu

În România, Boala Gaucher rămâne o afecțiune greu de recunoscut, fiind adesea diagnosticată tardiv. Progresul medical din ultimii ani a transformat însă radical viața pacienților cu această afecțiune rară. Invitat a doua oară în cadrul seriei de podcasturi „Vocea Gaucher. Fii informat. Fii protejat”, prof. dr. Dan Dumitrașcu, medic primar …

Citiți mai mult »

România taie, Europa include! Drumul de la dizabilitate la diversitate funcțională

Dizabilitatea trebuie văzută dincolo de diagnostic: între apelul european pentru drepturi și regresul îngrijorător din România. Aproximativ 1 din 20 de români trăiește cu o formă de dizabilitate. Asta înseamnă peste 900.000 de persoane, dintre care aproximativ 77.000 sunt copii, potrivit unui studiu al Băncii Mondiale. Datele oficiale ale Ministerului …

Citiți mai mult »

9 sfaturi de la experți despre dermatita atopică

9 sfaturi de la experți despre dermatita atopică

Dermatita atopică (DA) nu este doar o „mâncărime” sau o problemă estetică: este o boală inflamatorie cronică cu impact sistemic, care afectează calitatea vieții pacienților. Trei din cinci persoane cu dermatită atopică moderată ori severă nu își controlează suficient afecțiunea. Pentru că mai mulți medici dermatologi, pediatri, alergologi și pacienți …

Citiți mai mult »

Dr. Diana Miclea: ,,Crizele convulsive apărute în primul an de viață ne pot duce cu gândul și spre Boala Gaucher”

Alexandra Mănăilă și dr. Diana Miclea

Un nou podcast din seria ,,Vocea Gaucher, fii informat, fii protejat”, care a avut-o invitată pe Șef. lucr. dr. Diana Miclea, medic primar genetician, specialist pediatru și endocrinolog la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca, a adus în atenție formele severe (neuropatice) ale Bolii Gaucher: Tipul 2 și …

Citiți mai mult »

Alexandra Antonescu despre dermatita atopică: ,,Dacă nu am cum să scap de ea, mai bine mă învăț să trăiesc cu ea”

Dermatita Atopică (DA) este cea mai frecventă boală inflamatorie dermatologică. 1 din 10 români cu vârsta de peste 18 ani are o formă de dermatită atopică, potrivit unui studiu realizat de Societatea Română de Dermatologie. Prevalența la copii este și mai mare, statisticile internaționale estimând 20%. Este o afecțiune cronică …

Citiți mai mult »

Dr. Mircea Dediu, oncolog: ,,În medicină, în general, și în oncologie, în special, lucrăm doar cu probabilități și nu cu certitudini”

 Dr. Mircea Dediu este medic coordonator și șef al Secției de Oncologie din cadrul Spitalului NORD Pipera

Cu peste trei decenii dedicate oncologiei medicale și cu nenumărate contribuții științifice care au schimbat standardele internaționale în tratamentul cancerului pulmonar și mamar, dr. Mircea Dediu rămâne una dintre cele mai respectate voci ale medicinei românești. Autor al unor studii publicate în reviste de top — de la The New …

Citiți mai mult »

Dorica Dan, ANBR: ,,Extinderea screeningului neonatal la 18 Boli, un pas uriaș pentru comunitatea bolilor rare. Însă legislația nu este prietenoasă cu persoanele cu dizabilități”. Vezi lista Centrelor de Expertiză în Bolile Rare din România

Un anunț crucial care a dominat agenda Conferinței EUROPLAN 2025 a fost decizia Ministerului Sănătății de a extinde screeningul neonatal în România la 18 boli, de la cele trei testate anterior (fenilcetonuria, hipotiroidismul congenital și fibroza chistică). Anunțul a fost făcut de Dorica Dan, președintele Alianței Naționale pentru Boli Rare …

Citiți mai mult »

Diabetul de Tip 2 nu mai este doar boala bunicilor. Prof. Dr. Maria Moța avertizează: E mult mai periculos la tineri!

Diabetul Zaharat de Tip 2 (DZ2), cunoscut în trecut drept „boala vârstei a treia”, a coborât dramatic pe scara vârstei. Profesor Doctor Maria Moța, un nume de referință în diabetologia românească, trage un semnal de alarmă: apariția bolii la copii și tineri implică riscuri mult mai mari și o evoluție …

Citiți mai mult »

O inițiativă legislativă pentru combaterea fake news în domeniul medical include sancțiuni dure pentru medicii dezinformatori

Într-o perioadă în care dezinformarea poate ucide, responsabilitatea publică a celor care poartă halatul alb trebuie reafirmată ferm, iar România își propune să facă un pas important înspre protejarea pacienților și a încrederii în profesia medicală, prin două proiecte combaterea fake news în domeniul medical. Unul este Codul de Deontologie …

Citiți mai mult »

Conf. dr Ioan Onac: ,,Infarctul osos este mai complicat în Boala Gaucher”

  În cel de-al patrulea podcast al seriei ,,Vocea Gaucher. Fii informat. Fii protejat” conf. univ. dr. Ioan Onac, medic primar recuperare medicală și fizioterapie, vorbește deschis despre una dintre cele mai complexe și dureroase complicații ale bolii Gaucher: afectarea osoasă. Medicul dezvăluie cum se manifestă osteopenia, osteonecroza și infarctul …

Citiți mai mult »

Mircea Toma, CNA, despre dezinformarea medicală: ,,Nu am primit niciun ajutor de la Colegiul Medicilor din România. Protocolul de colaborare a murit pe drum”

Una dintre cele mai mari provocări ale ultimilor ani, dezinformarea medicală este în atenția Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), al cărui principiu este protejarea publicului de informații false. Mircea Toma, membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), cunoscut publicului larg ca psiholog și jurnalist, dar și pentru activitatea sa în …

Citiți mai mult »

Robotul care „simte” țesutul în România. Prof. dr. Nicolae Crișan explică ce aduce nou sistemul Da Vinci 5

Robotul care „simte” țesutul în România. Prof. dr. Nicolae Crișan explică ce aduce nou sistemul Da Vinci 5

Chirurgia viitorului este în România. Conceput pentru a oferi intervenții mai sigure, mai precise și mai puțin invazive , Da Vinci 5 reprezintă o nouă etapă în evoluția chirurgiei asistate robotic, beneficiind de experiența acumulată din peste 17 milioane de intervenții la nivel mondial. Despre cea mai nouă generație de …

Citiți mai mult »

Dr. Mirela Crișan, pediatru: ,,Durerile osoase la copii sunt văzute adesea ca dureri de creștere. Atenție la Boala Gaucher!”

Dr. Mirela Crișan și Alexandra Mănăilă

Cel mai recent episod video din seria de podcasturi ,,Vocea Gaucher. Fii informat. Fii protejat” aduce în lumina reflectoarelor capcanele diagnosticului acestei boli rare în cazul copiilor. Dr. Mirela Crișan, medic primar pediatru a precizat că: ,,Semnul cel mai important din Boala Gaucher este splenomegalia, creșterea în volum a splinei. …

Citiți mai mult »

Curajul nu se măsoară în centimetri: Victoria pacienților cu acondroplazie, marcată de un apel emoționant din Parlament

Curajul nu se măsoară în centimetri: Victoria pacienților cu acondroplazie, marcată de un apel emoționant din Parlament Ziua de 25 octombrie marchează la nivel internațional Ziua Internațională de Conștientizare a Nanismului și implicit a Acondroplaziei, o tulburare de creștere osoasă care afectează aproximativ 1 din 15.000 până la 1 din 40.000 de nașteri vii.

Ziua de 25 octombrie marchează la nivel internațional Ziua Internațională de Conștientizare a Nanismului și implicit a Acondroplaziei, o tulburare de creștere osoasă care afectează aproximativ 1 din 15.000 până la 1 din 40.000 de nașteri vii. Anul acesta, marcarea Zilei Acondroplaziei în România vine cu o victorie majoră pentru …

Citiți mai mult »
videomedicina.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest website utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile sunt stocate în browserul Dvs. și efectuează funcții precum recunoașterea Dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru, ajutând astfel echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile.

Puteți ajusta toate setările cookie-ului prin navigarea filelor din partea stângă.